AcasăEconomieGrindeanu: Dacă va menţine constructorul ritmul de lucru, sunt şanse mari ca...

Grindeanu: Dacă va menţine constructorul ritmul de lucru, sunt şanse mari ca Pasajul de la Drajna, de 2,74 km, să fie deschis mai devreme decât prevede contractul şi anume iunie 2023

„Am verificat astăzi lucrările la Pasajul de la Drajna, din judeţul Călăraşi. Sunt mulţumit de modul în care evoluează lucrările! Constructorul român a ajuns aproape la 50%, în condiţiile în care a început lucrările în luna ianuarie! Dacă va menţine ritmul de lucru, sunt şanse mari ca Pasajul de la Drajna (2,74 km) să fie deschis mai devreme decât prevede contractul ( iunie 2023). Proiectarea şi construcţia acestui pasaj au o valoare de 98,12 milioane de lei (fără TVA) şi sunt finanţate prin POIM”, a scris Sorin Grindeanu pe Facebook.

 

Ministrul Transporturilor a adăugat că pasajul de la Drajna va aduce o serie de beneficii la nivel regional şi naţional şi anume va creşte viteza de tranzitare, prin eliminarea timpiilor pierduţi acum la barieră şi va duce la creşterea siguranţei rutiere prin eliminarea traversării la nivel a căii ferate.

 

„Pasajul de la Drajna va traversa DN3A şi linia de cale ferată Bucureşti – Constanţa şi face parte din viitorul Drum Expres Călăraşi-Brăila”, a mai spus Grindeanu. 

 

Ultimele Articole