Grindeanu: Mi s-a reproșat că nu am îmbunătățit relațiile cu Rusia

0
44
Grindeanu: Mi s-a reproșat că nu am îmbunătățit relațiile cu Rusia

„Vă citesc o măsură care, în analiza dlui Vâlcov, e nerealizată: dezvoltarea relațiilor economice cu Federația Rusă. Eu știu că suntem încă tară membră UE și trebuie să respectăm sancțiunile UE. Poate că dl Vâlcov și ceilalți știu altceva. Și de-asta trebuie să plec, probabil”, a spus Sorin Grindeanu.

 

„La politică externă, ca neîmplinire: dezvoltarea relațiilor economice cu Federația Rusă. Nu am dezvoltat – și recunosc – aceste relații în aceste șase luni. Îmi asum”, a spus Sorin Grindeanu.

 

El a adăugat că sunt și măsuri care nu mai sunt valabile, dar care i-au fost trecute la măsuri neîndeplinite.

 

„La nerealizări sunt incluse două măsuri la care însuși președintele Partidului Social Democrat, dl Liviu Dragnea, a declarat public că se renunță – TVA 0 la locuințe și TVA 0 la publicitate. Chiar nu am ce să vă spun”, a spus Grindeanu.

 

El a precizat că nu demisionează și spune că își va da demisia doar dacă va avea garanții că președintele Iohannis va numi un nou premier tot de la PSD.