Grupul Banca Transilvania şi-a dublat profitul net în primul trimestru al anului, la 656,3 milioane lei

0
2
Grupul Banca Transilvania şi-a dublat profitul net în primul trimestru al anului, la 656,3 milioane lei

De asemenea, Banca Transilvania, cea mai mare bancă din România, care face parte din grup, a înregistrat un profit net de 581,26 milioane lei, de la 261 milioane lei în primele trei luni din 2020. Veniturile operaţionale ale băncii au crescut în primul trimestru din acest an la 1,02 miliarde lei (de la 816,8 milioane lei în primul trimestru din 2020).

“Profitul net consolidat al Grupului Financiar Banca Transilvania este de 656,33 milioane lei, din care cel al băncii este de 581,26 milioane lei. Subsidiarele şi participaţiile de capital au contribuit cu aproximativ 75 milioane lei la profitabilitatea Grupului BT. Eficienţa operaţională a băncii a atins nivelul de 45,61% calculat cu un impact anualizat al contribuţiei la Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare şi la Fondul de Rezoluţie”, arată raportul băncii.

Reprezentanţii BT spun că rezultatele Băncii Transilvania pe primele trei luni ale anului sunt încurajatoare şi un semn de relansare a economiei româneşti după provocările din 2020.

Investiţiile planificate de bancă pentru 2021 sunt de 400,88 milioane de lei.

“Bugetul de investiţii BT pentru 2021 este de 400,88 milioane de lei şi va fi alocat în proiecte de IT, pentru carduri, iniţiative digitale şi reţea. La Banca Transilvania, headline-ul acestui aneste Relansare. BT doreşte să joace un rol major în susţinerea firmelor, oamenilor şi a economiei”, mai arată BT.

Activele Grupului Financiar Banca Transilvania au ajuns la finalul primului trimestru la 110,9 miliarde lei, iar creditele au crescut până la 43,09 miliarde lei. Depozitele clienţilor au ajuns la 93,19 miliarde lei: dintre acestea, 64,22 miliarde lei sunt economiile persoanelor fizice, iar 28,96 miliarde lei, depozitele companiilor.

„Vedem semne încurajatoare, economia României şi-a revenit bine în primele trei luni ale anului, însă provocările nu au trecut. Acum depindem de ritmul vaccinării, dar şi de restricţiile de călătorie şi consum din celelalte ţări europene şi din lume, iar ritmul revenirii va fi corelat direct cu cel al marilor economii din Uniunea Europeană. Suntem optimişti, dar rămânem în gardă şi ţinem aproape de clienţii cu credite şi de cei care au nevoie de finanţare pentru susţinerea business-ului lor, al consumului şi al economiei. Banca Transilvania a funcţionat cu motoarele turate în primele trei luni ale anului, ceea ce se vede înnumărul record de finanţări acordate”, declară Ömer Tetik, director general, Banca Transilvania.

Rata expunerilor neperformante, conform indicatorului EBA, este de 3,73% la 31 martie 2021. Gradul de acoperire cu provizioane totale a expunerilor neperformante conform standardelor EBA este de 131%. Solvabilitatea băncii este de 23,82% şi cuprinde profitul aferent trimestrului încheiat.

Fitch Ratings a menţinut ratingul Băncii Transilvania pentru finanţări pe termen lung (IDR) la „BB+”, cu perspectivă negativă, precum şi ratingului de viabilitate (VR) la nivelul “bb+”. Soldul creditelor imobiliare/ipotecare este de 13,8 miliarde de lei, iar al creditelor IMM, aproximativ 17,8 miliarde lei. Banca a ajuns la 4,4milioane de carduri în portofoliu, dintre care peste 530.000 sunt carduri de credit.

Aproape 48.000 de credite au fost acordate în primele 3 luni ale anului, în valoare de 3,947 miliarde lei. Din acestea, 45.700 au fost pentru persoane fizice-pentru locuinţe şi nevoi personale.

Cu BT lucrează 3,1 milioane de clienţi persoane fizice, 352.000 de clienţi IMM & Micro şi peste 10.600 de clienţi corporate. 1,9 milioane de clienţi sunt digitalizaţi, din care peste 1,2 milioane folosesc BT Pay, +79% faţă de trimestrul I 2020. Numărul plăţilor cu telefonul s-a dublat în trimestrul I 2021 faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, ajungând la 12,3 milioane. 64% este creşterea numărului de tranzacţii cu cardul pe internet în trimestrul I 2021 faţă de trimestrul I 2020.

Banca are 70,64% acţionariat românesc şi peste 33.000 de acţionari români persoane fizice.

Banca Transilvania are o capitalizare de 14,28 miliarde lei.