Grupul MedLife încheie anul 2020 cu o creştere de 25,5% faţă de anul trecut / Dezvoltarea reţelei de laboratoare COVID-19 a reprezentat una dintre realizările importante

”În pofida contextului pandemic şi a crizei sanitare, MedLife a continuat să îşi desfăşoare intens activitatea. Adaptarea rapidă la noul context social şi calibrarea corespunzătoare a structurii operaţionale, au ajutat compania să atingă o performanţă bună anul trecut şi să îşi îmbunătăţească gradual profitabilitatea în linie cu strategia din ultimi ani”, a transmis, vineri, MedLife într-un comunicat de presă.

Potrivit documentului, dezvoltarea reţelei de laboratoare COVID-19 a reprezentat una dintre realizările importante ale grupului la nivelul anului trecut.

”Prin prisma acestora, MedLife a putut să testeze periodic personalul medical şi de suport, să ţină în siguranţă angajaţii şi, implicit, pacienţii şi să păstreze funcţionale reţeaua de clinici şi spitale, asigurând un act medical de calitate. Mai mult decât atât, grupul MedLife s-a concentrat pe ajutorul oferit pacienţilor şi instituţiilor statului, prin efectuarea testelor COVID-19 şi degrevarea spitalelor publice prin preluarea pacienţilor cronici. Totodată, compania a derulat numeroase programe de sprijin pentru diferite categorii defavorizate în context pandemic”, a mai transmis compania.

Potrivit sursei citate, un segment foarte important de investiţie şi dezvoltare la nivelul anului 2020 l-a reprezentat divizia de cercetare a grupului. Compania a realizat numeroase studii de cercetare privind evoluţia noului virus pe teritoriul României. Pentru anul acesta, reprezentanţii MedLife doresc să intensifice activitatea diviziei de cercetare a grupului şi, în acest sens, şi-au exprimat intenţia de a extinde programul de secvenţiere a virusului SARS-CoV-2, dar şi de a lansa noi studii pentru a sprijini în continuare autorităţile în combaterea pandemiei.

“A fost un an greu, plin de încercări şi tensionat, deopotrivă, pentru cei mai mulţi dintre noi. De la primele semnale la nivel local, ne-am dat seama că nu va fi ceva trecător, aşa că ne-am mobilizat, am lucrat la mai multe scenarii şi ne-am adaptat noilor condiţii. Am lansat programe noi de screening pentru pacienţi cu patologii cronice, dar şi pentru cei care au trecut prin infecţia cu SARS CoV2, am investit în cercetare derulând studii în premieră naţională cu privire la imunizarea naturală pentru COVID-19, secveţierea virusului sau dinamica anticorpilor post infecţie şi post vaccin şi, nu în ultimul rând, am derulat constant programe de testare pentru a ţine în siguranţă colegii, medicii şi asistenţii din toate unităţile noastre. Toate aceste măsuri ne-au ajutat nu doar să ne adaptăm noii realităţi economice, dar şi să optimizăm dinamica businessului pentru perioada următoare. Suntem pregătiţi să capturăm veniturile din viitoarele proiecte de dezvoltare”, a declarat Mihai Marcu, Preşedinte şi CEO MedLife Group.

Grupul MedLife a înregistrat o activitate dinamică şi în zona clienţilor corporate. Astfel, încă de la începutul pandemiei de COVID-19, compania a dezvoltat produse noi pentru a răspunde nevoilor apărute în acest context epidemiologic: de la consultaţii online şi digitalizarea serviciilor de medicina muncii, la programe de informare privind repornirea în siguranţă a business-urilor, consultanţă în ceea ce priveste triajul epidemiologic sau campanii de testare COVID la sediul companiei.

În perspectivă, pentru 2021, reprezentanţii companiei anunţă că vor continua să fie receptivi şi proactivi la tot ce aduce această pandemie dar, totodată, vor continua şi planurile de dezvoltare şi extindere post-COVID.

“Suntem conectaţi cu tot ceea ce înseamnă dinamica economică actuală, avem planuri de dezvoltare şi extindere şi suntem pregătiţi să avansăm, însă ne uităm cu atenţie în piaţă, pentru a apăsa pe acceleraţie la momentul potrivit. În continuare vom avea ca obiectiv prioritar sănătatea şi siguranţa pacienţilor noştri urmând să ne adaptăm constant la nevoile lor actuale, grevate de contextul pandemic. Din punct de vedere operaţional, vrem să consolidăm poziţia noastră pe piaţa din România, pe care o considerăm foarte importantă şi cu po­ten­ţial mare de dezvoltare, şi, în măsura în care vor exista oportunităţi ne dorim să testăm şi piaţa din regiune. Dispunem de linii de credit care sunt dedicate atât programului de achiziţii, cât şi dezvoltării de proiecte destinate recuperării pacientului post-COVID, având la dispoziţie noua majorare, în valoare de 20 milioane euro, la care se adaugă lichidităţi importante generate de diviziile noastre de business. Totodată, vom continua, gradual, lucrările la dezvoltarea proiectului MedLife Medical Park, care are potenţialul de a deveni în perioada următoare cel mai complex proiect medical din România şi se va compara lejer cu alte entităţi medicale de dimensiuni foarte mari din Europa. Noile investiţii şi achiziţii vor fi atent calibrate în funcţie de evoluţia pandemiei”, a specificat Mihai Marcu, Preşedinte şi CEO MedLife Group.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed