Grupul Samaa a investit peste 3 milioane de euro în renovarea hotelului Apollo din Neptun, care devine family resort. Acesta va solicita clasificarea la patru stele

0

”Staţiunea Neptun este, în ultimii ani, în plină dezvoltare, iar multe hoteluri au fost renovate. Dacă staţiunea Mamaia este renumită pentru cluburi, pentru distracţie şi pentru viaţa de noapte, Neptun se remarcă drept un loc ideal pentru familiile cu copii. Turiştii au aici la dispoziţie un Luna Park, parcul de aventură Paradis Land, multe magazine şi restaurante precum şi o plajă de calitate, cu o suprafaţă de 5.000 mp. Astfel că Neptun redevine perla Litoralului românesc pentru familii iar alături de staţiunile vecine Olimp şi Jupiter, această zonă îşi recapătă faima de ‘hub’ al familiştilor”, anunţă grupul.

Grupul Samaa Hotels a alocat peste 3 milioane de euro pentru modernizarea hotelului Apollo Neptun, de 3 stele, şi a refăcut camerele, faţada, recepţia, restaurantul cu sistem a la carte, alături de o piscină imensă cu sistem de hidromasaj. De asemenea, complexul, situat la 500 de metri de plajă, a devenit un family resort foarte accesibil ca tarife.  După finalizarea modernizării, hotelul va aplica pentru a obţine clasificarea de 4 stele.

Staţiunea Neptun oferă, de asemenea, turiştilor, acces rapid la aerodromul Tuzla, la Herghelia Mangalia, una dintre cele mai mari din sud-estul Europei, la Domeniile Clos de Colombes, cu o podgorie bogată şi vinuri de calitate şi la parcul de agrement Paradis Land.

”Un alt avantaj al staţiunii este că aceasta va deveni, alături de Olimp şi de Jupiter, principala opţiune în ceea ce priveşte sejururile de lungă durată, petrecute la hoteluri de 3, 4 şi 5 stele, datorită vegetaţiei bogate deja existente, spaţiilor de joacă pentru copii, multiplelor zone pietonale şi de promenadă”, arată grupul.

Aşezată între lacul Neptun şi pădurea Comorova, staţiunea Neptun are la ora actuală peste 60 de structuri de cazare, dintre care 27 de hoteluri de la 2 la 5 stele şi mai multe pensiuni şi vile turistice cu o capacitate totală de cazare de 12.000 de locuri. În prezent, se află în plin proces de modernizare şi infrastructura staţiunii.