GSK şi CureVac se aliază pentru a produce un nou vaccin împotriva noilor variante de SARS-CoV-2, pe bază de ARN mesager, şi speră ca acesta să fie gata în 2022

GSK anunţă în acest comunicat că va ajuta, într-o primă etapă, anul acesta, la producţia unui prim vaccin, creat deja de către CureVac, care se află, în prezent, în faza 3 a testelor clinice.

Acest vaccin vizează variantele care au apărut şi pe cele care ar putea apărea ulterior, potrivit celor două grupuri, care au stabilit deja legături, după ce GSK a achiziţionat – în iulie – 10% din capitalul companiei germane în domeniul biotehnologiei.

Lucrul începe imediat, cu speranţa unui succes în 2022, în funcţie de unda verde a autorităţilor sanitare.

Acordul prevede ca GSK să plătească 150 de milioane start-up-ului german, ceea ce va permite grupului britanic să deţină drepturile noului vaccin în toate ţările, mai puţin în Germania, Austria şi Elveţia.

”Credem că viitoarea generaţie de vaccin va fi crucială în lupta care continuă împotriva covid-19”, declară directoarea generală a GSK Emma Walmsley.

Ea precizează, citată în comunicat, că grupul va ajuta anul acesta în producţia unui prim vaccin creat de către CureVac şi care se află în faza 3 a testelor clinice.

GSK se angajează să producă până la 100 de milioane de doze, în contextul în care vaccinul pe care l-a dezvoltat împreună cu grupul francez Sanofi a înregistrat o întârziere şi urmează să fie gata abia la sfârşitul lui 2021, din caza unor rezultate mai slabe decât aşteptau.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed