Gură de oxigen pentru timișoreni. Se lărgește la patru benzi drumul care leagă Timișoara de autostrada A1

Acesta este unul dintre cele mai circulate drumuri din Județul Timiș care face legătura între Autostrada A1 și Centura Timișoarei.

 

„În plus este cea mai folosită coborâre de pe autostradă și Timișoara. Mai mult, transportul de marfă se desfășoară tot pe aici, iar drumul actual nu mai răspunde nevoilor momentului”, susține președintele Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra, explicând astfel necesitatea imediată a refacerii drumului respectiv.

 

Acesta are în prezent doar o bandă pe sens și nu face față traficului mare și greu.

 

Discuții despre necesitatea lărgirii acestui drum au tot fost de-a lungul timpului. Referitor la faptul că a durat foarte mult timp până s-a ajuns în acest punct, Dobra a spus:

„Totul pleacă de la finanțare. Am dorit foarte mult atragerea de fonduri europene deoarece discutăm de o valoare extrem de mare și nu doream să folosim bani din bugetul propriu. Pentru a ne îndeplini obiectivul a fost nevoie să așteptăm deschiderea apelului de proiecte și parcurgerea tuturor procedurilor prevăzute de ghidul de finanțare”.

 

Președintele CJ Timiș și-a exprimat speranța ca procedura de licitație să se desfășoare „fără mari turbulențe”, astfel că în primăvară să se semneze contractul cu firma desemnată în urma procedurii electronice de achiziție „și să legăm Timișoara de autostradă printr-un drum modern, care trece și prin cea mai bogată comună din România, comuna Dumbrăvița”.

 

 

“După ce săptămâna trecută Agenția Națională pentru Achiziții Publice a validat documentația pentru lucrările de proiectare și execuție la obiectivul de investiții “Modernizare DJ 691: lărgire la 4 benzi a sectorului km 2+725 (sens giratoriu) – Centura Timișoara și Centura Timișoara – Autostrada A1 (km 12+975)”, am trecut la următorul pas necesar pentru a putea începe lucrările la respectivul drum, important pentru timișoreni și pentru locuitorii întregului județ și nu numai. Suma estimată pentru proiectare și execuție este de 58.111.906,40 lei (fără TVA), iar data limită pentru depunerea ofertelor este 14 noiembrie 2018. În condițiile în care modernizarea acestui drum va aduce mari beneficii cetățenilor, sper ca în cel mai scurt timp să putem desemna un câștigător al licitației”, a explicat Dobra.

 

În prezent, DJ 691 nu asigură capacitatea de circulație necesară traficului actual și de perspectivă și nu corespunde cerințelor tehnice necesare preluării circulației rutiere de pe centura de ocolire a Timișoarei și nici de pe autostrada A1-Arad-Timișoara.

 

Lucrările se vor realiza pe două sectoare de drum, respectiv de la limita dintre Timișoara și comuna Dumbrăvița până după intersecția cu DN Centura Timișoarei și de la centura Timișoarei până la Autostrada A1.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed