Guvernul a adoptat o OUG care modifică legea privind Fondul de Garantare a Asiguraţilor, după insolvenţa City Insurance / Cîţu: Am cerut mai multe anchete pentru că această companie a fost auditată ani de zile

0

„Am adoptat o ordonanţă de urgenţă pentru modificarea legii în ceea ce priveşte Fondul de Garantare a Asiguraţilor ca urmare a insolvenţei a companiei City Insurance. Am vrut să ne asigurăm că toţi cei care au fost păgubiţi să nu sufere de pe urma acestui faliment. Tot în şedinţa de Guvern, am cerut mai multe anchete pentru că această companie a fost auditată ani de zile. Mi se pare greu de crezut că auditorii nu au văzut nimic până acum. Este totuşi o companie care avea o cotă importantă de piaţă. Aş vrea să ne uităm în urmă să vedem ce a făcut implementatorul, ASF, în ultimii ani de zile, aş vrea să văd aceste rapoarte şi ar fi bine ca ASF să le prezinte public. Am discutat şi cu domnul ministru al Finanţelor şi aş vrea să vedem şi ANAF ce controale a avut în ultimii ani şi ce rezultate. Deci toate acestea le-am cerut astăzi în şedinţa de Guvern. Le vom avea informaţiile în perioada următoare”, a afirmat Florin Cîţu, la finalul şedinţei de miercuri a Guvernului.