Guvernul a anunţat al doilea plan anti-criză

Guvernul a decis astăzi amânarea cu 6 luni a plăţii obligaţiilor fiscale restante în cazul firmelor care au fost afectate de criză financiară. Premierul Emil Boc a atras atenţia că această măsură este valabilă în condiţiile în care companiile vor continua să îşi achite lunar datoriile curente către stat. In plus, Executivul şi-a propus să se elibereze de restanţele acumulate în rambursarea de TVA.

„Am decis să achităm firmelor toate datoriile restante la rambursările de TVA. Orice rambursare de TVA nu se va face mai târziu de 45 de zile. Rambursările se vor face cu prioritate, începând cu cei mai vechi care au de recuperat TVA de la stat”, a declarat premierul Emil Boc.

Tot pentru a veni în ajutorul antreprenorilor, Guvernul a anunţat că va discuta cu actorii europeni şi cu reprezentanţii FMI implementarea măsurii de neimpozitare a profitului reinvestit. Mai mult, autorităţile vor întări sprijinul acordat firmelor care angajează şomeri.

„Neimpozitarea profitului reinvestit, o măsură pe care am avut-o şi până acum şi pe care dorim să o implementăm după o discuţie cu CE şi FMI. Am gândit un sistem mai amplu de sprijinire a firmelor care angajează şomeri. Pe lângă actualul mecanism de la Ministerul Muncii în cadrul Fondului Social European oferim un sprijin concert pentru ca timp de 9 luni vom oferi o reducere de 50% a cheltuielilor sociale legate de şomerul pe care îl angajează”, a precizat premierul.

O altă măsură anticriză anunţată de Emil Boc are în vedere extinderea mecanismului de garantare folosit în programul „Prima Casă” şi în alte sectoare ale economiei cum ar fi agricultura sau administraţia publică. Executivul mai include în plan susţinerea investiţiilor publice în infrastructură şi reducerea la jumătate a numărului agenţiilor guvernamentale, până la 15 iulie.

Guvernul a realizat parţial şi capitalizarea CEC prin menţinerea la banca de stat a profitului care trebuia vărsat la Ministerul Finanţelor, respectiv a sumei de 229 de milioane de lei, a declarat marţi premierul Emil Boc.

„Deja noi am realizat o capitalizare a CEC cu 229 de milioane de lei prin menţinerea la CEC a profitului pe care banca trebuia să îl verse la Ministerul Finanţelor, implicit la bugetul de stat”, a declarat Boc, la finalul şedinţei de marţi a Executivului.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed