Guvernul a aprobat o schemă de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în acvacultură, valoarea totală pentru perioada 2023-2025 fiind de 3 milioane lei

”În Şedinţa de Guvern din 26 mai 2023 a fost aprobată o Hotărâre prin care se instituie o schemă de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în acvacultură. Valoarea totală a schemei de ajutor de stat pentru perioada 2023-2025 este de 3.000.000 lei şi se acordă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR). Astfel, se va aplica o rată redusă de impozitare a motorinei utilizată la efectuarea lucrărilor în acvacultură, precum transportul materialui piscicol, a puietului în diferite stadii de dezvoltare, a reproducătorilor, a peştelui de consum, a materiilor prime şi alte materiale în interiorul fermei, pentru realizarea de lucrări agricole în ferme de acvacultură pe cuvetele heleşteielor, pomparea apei cu motopompe, destufizare etc.”, informează Ministerul Agriculturii.

Beneficiarii schemei sunt întreprinderile mici şi mijlocii care îşi desfăşoară activitatea în acvacultură, respectiv:

a) persoane fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, constituite potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 182/2016 cu modificarile si completarile ulterioare;

b) persoane juridice.

Prin intermediul acestui act normativ se asigură condiţiile pentru diminuarea efectivă a costurilor de producţie, ceea ce stimulează desfăşurarea activităţii de acvacultură în condiţiile concurenţiale de pe piaţa produselor de peşte din Uniunea Europeană.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed