Guvernul britanic amână introducerea controalelor vamale a importurilor provenind din UE; patronatele şi primarul Londrei îndeamnă puterea să relaxeze reglementăriloe cu privire la imigraţie; record ofertă de locuri de muncă în august

”Vrem ca întreprinderile să se concentreze asupra relansării post-pandemie în loc să aibă de-a face cu noi cerinţe la frontieră. De aceea am stabilit un nou calendar pragmatic în vederea unei introduceri a controalelor complete la frontieră”, a justificat marţi, într-un comunicat, ministrul însărcinat cu Brexitul, David Frost.

”Întreprinderile vor avea de-acum mai mult timp să se pregătească în vederea acestor controale, care vor fi introduse în mod treptat, de-a lungul lui 2022”, a precizat el.

Pandemia covid-19 a cauzat probleme de aprovizionare Regatului Unit, care se resimte mai ales în sectorul agroalimentar, în care noi reglementări privind importul produselor de origine animală ar fi urmat să fie introduse începând de luna viitoare.

Cu scopul de a le da mai mult timp întreprinderilor pentru a se adapta, aceste reglementăriurmează să intre în vigoare la 1 ianuarie.

Guvernul lui Boris Johnson a mai decis ca, în cazul în care declaraţii şi controale vamale sunt ontroduse de la 1 ianuarie, 2022, aşa cum prevede, însă declaraţiide siguranţă şi securitate, ca de exemplu certificate fitosanitare, să nu fie cerute până la 1 iulie 2022.

În regatul Unit, problemele cu aprovizionarea s-au amplificat din cauza unor penurii de forţă de muncă, mai ales în transportul rutier.

Mulţi dintre aceşti muncitori – mai ales cei care provin din Europa de Est – s-au întors în ţările lor, din cauza pandemiei covid-19 şi a Brexitului, care complică obţinerea unor noi titluri de sejur.

PRESIUNI ASUPRA GUVERNULUI CU TREI LUNI ÎNAINTE DE CRĂCIUN

Directorul însărcinat cu Europa la organizaţia patronală CBI, Sean McGuire, consideră că această amânare ”va ajuta la o relaxare a presiunii asupra lanţurilor de aprovizionare înainte de Crăciun, o perioadă încărcată în mod tradiţional pentru vânzătorii cu amănuntul”.

”Însă impactul va fi efemer, mai puţin dacă această perioadă suplimentară va permite să se avanseze în dificultăţile cu care se confrntă întreprinderile”, avertizează CBI, care pledează în vederea încheierii unui ”acord veterinar, care să evite majoritatea controalelor şi care să reflecte natura unică a comerţului între regat şi UE”, consideră patronatele.

CBI îndeamnă, de asemenea, Guvernul să relaxeze reglementările cu privire la imigraţie.

Lipsa şoferilor – estimată la aproximativ 100.000 – alimentează probleme de penurii care afectează de la supermarketuri şi lanţuri ca McDonald, Ikea şi până la puburi şi exercită presiuni asupra Guvernului cu trei luni înainte de Crăciun.

Guvernul britanic a anunţat vineri că formarea şoferilor de TIR urmează să fie accelerată, în vederea unei depăşiri a penuriei care afectează această meserie.

Alte sectoare ale economiei sunt de asemenea afectate, de exemplu cel hotelier şi al restauraţiei sau al construcţiilor, care întâmpină dificultăţi la recrutări.

Primarul laburist al Londrei Sadiq Khan a îndemnat marţi Guvernul conservator ”să-şi schimbe politica în domeniul imigraţiei, pentru ca ea să răspundă nevoilor noastre economice şi să ajute întreprinderile”.

Sadiq Khan a cerut să se introducă vize speciale, cu scopul de a atrage muncitori internaţionali în anumite meserii-cheie.

De la penuria forţei de muncă la relansarea activităţii economice, după ridicarea restricţiilor impuse din cauza covide-19, ofertele de locuri de muncă au atins recorduri.

Biroul Naţional de Statistică (ONS) a anunţat marţi că ”date preliminare din august arată că în această lună au existat peste 1,1 milioane de locuri de muncă – o premieră” istorică.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed