Guvernul majorează pensia minimă. Despre ce procent este vorba

0

„Am avut această discuţie ca să fie majorată şi pensia minimă cu procentul cu care se majorează punctul de pensie, această discuţie am avut-o şi pot să vă spun că şi pensia socială sau pensia minimă va creşte cu un procent similar pe care îl vom decide pentru creşterea punctului de pensie”, a anunțat premierul.

 

Ludovic Orban a punctat că sumele majorate vor fi cuprinse cu siguranţă în buget.

 

„Cu siguranţă vom finanţa, din moment ce am luat o astfel de decizie, am luat decizia astfel încât să putem să finanţăm orice cheltuială care este cuprinsă în buget”, a arătat șeful Executivului.

 

În România există aproape un milion de pensionari care trăiesc din pensia minimă, de numai 704 lei, arată datele centralizate ale Casei Naţionale de Pensii Publice (CNPP).