Guvernul, mișcare interesantă: se pregătește terenul pentru venirea soldaților din străinătate

0

În contextul situației din Ucraina, dar și cu anunțurile oficiale făcute de Joe Biden și Emmanuel Macron, care au explicat că vor trimite soldați în România, Executivul de la București se pregătește. Astfel, Guvernul va acorda facilități extinse contingentelor militare care vor staționa pe teritoriul României.

Executivul va aproba şi un proiect de ordonanţă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, informează Agerpres.

Conform notei de fundamentare, proiectul de act normativ prevede preluarea în legislaţia naţională a Directivei (UE) 2019/2235, de modificare a Directivei 2006/112/CE privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată şi a Directivei 2008/118/CE privind regimul general al accizelor, în ceea ce priveşte acţiunile de apărare din cadrul Uniunii, prin introducerea scutirii de TVA pentru următoarele operaţiuni:

* importul de bunuri efectuat în România de către forţele armate ale altor state membre în scopul utilizării de către forţele armate respective sau de către personalul civil care le însoţeşte ori pentru aprovizionarea popotelor sau cantinelor acestora, atunci când forţele armate respective participă la o acţiune de apărare desfăşurată pentru a implementa o activitate a Uniunii în cadrul politicii de securitate şi apărare comune;

* livrarea de bunuri netransportate în afara României şi/sau prestarea de servicii efectuate în România, destinate fie utilizării de către forţele armate ale altor state membre sau de către personalul civil care le însoţeşte, fie aprovizionării popotelor sau cantinelor acestora, atunci când forţele armate respective participă la o acţiune de apărare desfăşurată pentru a implementa o activitate a Uniunii în cadrul politicii de securitate şi apărare comune;

* livrarea de bunuri şi/sau prestarea de servicii către alt stat membru decât România, destinate forţelor armate ale oricărui alt stat membru decât statul membru de destinaţie, în scopul utilizării de către forţele armate respective sau de către personalul civil care le însoţeşte ori pentru aprovizionarea popotelor sau a cantinelor acestora, atunci când forţele armate respective participă la o acţiune de apărare desfăşurată pentru a implementa o activitate a Uniunii în cadrul politicii de securitate şi apărare comune.