Guvernul Orban, aproape de demitere! Tăriceanu a trecut la amenințări

Călin Popescu Tăriceanu a acuzat guvernul că, deși a promis familiilor cu venituri mici, nicio persoană din această categorie ”nu văzut vreo mască”. ”Este o nouă dovadă de cinism și o nouă dovadă că PNL-ul a încăput pe mâna unei găști de propagandiști zgomotoși”, mai transmite liderul ALDE.

„Ne apropiem de finalul perioadei în care, conform hotărârii Guvernului, masca de protecție era obligatorie în spațiile închise. În falsa lui dărnicie, Guvernul a hotărât ca persoanele din categoriile defavorizate să beneficieze de un număr de măști în această perioadă.

Care sunt persoanele care se încadrează în categoriile defavorizate? Ne-a spus chiar ministrul Tătaru:

– persoane ce provin din familii beneficiare ale ajutorului social acordat în baza Legii 416/2001, privind venitul minim garantat;

– persoane din familiile beneficiare de alocații pentru susținerea familiei, acordate în baza Legii 277/2010;

– pensionarii sistemului public de pensii ale căror drepturi sunt de până la 704 lei, inclusiv reprezentând nivelul indemnizației sociale pentru pensionari, prevăzută de OUG 6/2009;

– persoanele încadrate în grad de handicap, care realizează venituri exclusiv din prestațiile sociale prevăzute de articolul 42 și articolul 58 din Legea 448/2006.

Mai sunt câteva zile din această perioadă și nu știu dacă vreo persoană din aceste categorii a văzut vreo mască de la Guvernul PNL. Dovada că nu aveau de gând să dea vreo mască este că nici măcar nu au imaginat un sistem prin care aceste măști ar fi ajuns la cei care aveau nevoie de ele. Știu că au fost administrații locale, din tot spectrul politic, care au ajutat oamenii, dar nu Guvernul!

Este o nouă dovadă de cinism și o nouă dovadă că PNL-ul a încăput pe mâna unei găști de propagandiști zgomotoși care nu fac decât să-i mintă frumos pe oameni și în spatele acestor minciuni să-și umple buzunarele cu gologani. Aroganța de la Cotroceni i-a învăluit încet, încet pe toți și împreună s-au izolat într-un turn de fildeș unde gemetele poporului nu mai răzbat.

Acestor îmbogățiți ai coronavirusului le spun doar atât: vremea plății va veni mai repede decât vă așteptați voi!”, scrie Tăriceanu pe Facebook.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed