Guvernul va aproba o OUG prin care acordă o schemă de ajutor de stat pentru susţinerea activităţii crescătorilor din sectorul bovin, în 2022 / Daea: Măsura vizează 40.000 de fermieri, iar suma se ridică la 44 milioane euro

„Domnul ministru Daea, săptămâna trecută, am aprobat în şedinţa de Guvern alocarea a peste 1,1 miliarde lei pentru sprijinul agricultorilor, astfel încât fermierii să poată să beneficieze de fonduri pentru culturile agricole şi am discutat şi despre măsurile pe care putem să le luăm pentru cei care se ocupă cu creşterea animalelor. Astăzi, avem o ordonanţă de urgenţă prin care asigurăm crescătorii de animale cu un sprijin în vederea compensării a o parte din problemele cu care s-au confruntat în anul 2022. Am discutat şi vom continua să discutăm măsurile prin care să putem să trecem la procesarea produselor agricole în România şi să garantăm asigurarea siguranţei alimentare pentru cetăţenii români. Sigur nu trebuie pierdută din vedere componenta economică prin care să asigurăm produselor agricole din România valoarea adăugat cât mai mare şi să reducem importurile, aşa cum am solicitat, pentru a ajunge la un deficit de balanţă comercial zero, pe produse alimentare. Ca atare, ştiu că aţi fost şi la Bruxelles în comisia de specialitate, câteva elemente de detaliu privind cele ce urmează să realizăm în perioada imediat următoare”, a declarat premierul Nicolae Ciucă, la începutul şedinţei de miercuri a Executivului.

La rândul său, Petre Dar a oferit câteva detalii despre măsura pe care urmează să o ia Guvernul.

„Întreaga activitate de la Ministerul Agriculturii şi tot ansamblul de legi care sunt puse aici în Parlamentul României să circumscriu în zona aceasta de interes statal privind cele trei obiective pe care le-aţi spus. În primul rând, să ajungem în aceşti doi ani de zile, să nivelăm această diferenţă între importuri şi exporturi, în aşa fel încât balanţa comercială să aibă echilibrul cuvenit, dat fiind faptul că există resurse în acest sens şi există şi o politică susţinută din bani europeni şi bani bugetari în această direcţie. În al doilea rând, să fim alături de fermieri întotdeauna. Lucrul acesta l-am făcut şi vă mulţumesc în numele fermierilor pentru că aţi dat viteză actelor normative în aşa fel încât să nu pierdem timpul şi iată că astăzi, alături de actul normativ pe care l-aţi aprobat săptămâna trecută, avem un act normativ extrem de important care vizează 40.000 de fermieri care sunt crescătorii de vaci de lapte, iar sprijinul, prin bugetul statului, se ridică la 44 milioane euro. În al treilea rând, este acela de spriijn şi căutarea tuturor soluţiilor la Comisia Europeană şi în cadrul consiliului de miniştri, în aşa fel încât să promovăm acte normative şi în acelaşi timp mecanisme care să ajute România. Sper şi sunt convins de faptul că, în urma discuţiilor pe care le-am avut la Consiliul de miniştri şi cu aprobarea comisarului să avem, în scurt timp, un instrument de sprijin pentru situaţia pe care o avem pe piaţă din cauza conflictului din Ucraina”, a explicat ministrul PSD al Agriculturii.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed