Haine Armani de două milioane de euro furate din Italia, găsite în România

Poliţia Română a precizat, într-un comunicat de presă, că, în 18 ianuarie, poliţiştii şi procurorii au făcut şase percheziţii domiciliare, în urma cărora au recuperat 1.378 din cele 1.416 obiecte de îmbrăcăminte furate de la casa de modă în luna decembrie, obiectele făcând parte din colecţia primăvară 2012. „Furtul a avut loc într-un timp extrem de scurt, suspecţii reuşind, cu ingeniozitate, să anihileze sistemele de securitate şi paza depozitului. După comiterea furtului, bunurile au fost trimise, de membri grupării din Italia, prin intermediul unei firme de curierat, sub formă de colete cu o greutate totală de aproximativ 1.300 kg, în 7 transporturi diferite, în ţară, pentru a fi depozitate şi plasate pe pieţele din România, dar şi din străinătate. Coletele erau destinate membrilor reţelei aflaţi în ţară”, a arătat Poliţia Română.

În urma percheziţiilor, cinci persoane au fost duse la audieri la DIICOT, pe numele acestora fiind dispusă măsura interdicţiei de a părăsi ţara pentru 30 de zile.

Pentru destructurarea grupării infracţionale, anchetatorii români au colaborat cu autorităţile italiene, care au identificat trei cetăţeni români suspectaţi ca fiind autorii furtului. Doi dintre aceştia au fost arestaţi de autorităţile italiene, iar al treilea este căutat de anchetatori.

În acest caz se fac cercetări pentru iniţiere sau constituire ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui grup în vederea săvârşirii de infracţiuni, tăinuire şi complicitate la furt calificat, a precizat Poliţia Română.

Procurorii au efectuat acţiunea cu sprijinul lucrătorilor din cadrul BSIJ, suportul tehnic şi informativ fiind asigurat de către Direcţia de Operaţiuni Speciale.

 

Anchetatorii au mai stabilit că fiecare dintre articolele de îmbrăcăminte furate aveau un preţ de vânzare cuprins între 1.400 şi 2.000 de euro.

 

Printre cei care au cumpărat hainele Armani se numără şi antrenorul echipei naţionale de fotbal a României, Victor Piţurcă.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed