Haosul fiscal continuă: statul cere plata retroactivă pe cinci ani a contribuţiilor la sănătate

“În momentul în care vin să să declare veniturile la noi, cetăţenii sunt rugaţi să aducă, de la Fisc, şi situaţia lor fiscală pe ultimii cinci ani. Dacă nu au plătit contribuţii la sănătate, li se va solicita acest lucru” ne-au declarat oficiali ai Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.

Mai exact, în cazul drepturilor de autor, de exemplu, dacă acesta era singurul venit realizat, omul ar fi trebuit să meargă la Casa de Sănătate să şi-l declare şi să plătească asigurările individuale la sănătate aferente respectivului venit.

Prevederea este însă valabilă nu doar pentru cei care au primit exclusiv doar drepturi de autor, ci pentru toţi cei care obţin venituri de natură profesională, potrivit Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 58/2010, cea referitoare la introducerea plăţii contribuţiilor sociale la toate veniturile.

Oficialii Casei spun că nu este nimic nou, dat fiind că legea prin care se instituia obligaţia plăţii contribuţiilor la sănătate este în vigoare din 2006, dar admit că este posibil ca unii dintre cei care trebuiau să plătească este posibil să nu fi ştiut acest lucru.

Potrivit OUG 58 şi a normelor de aplicare aferente, toate persoanele care obţin venituri din activităţi profesionale trebuie să depună câte o declaraţie pentru CAS, şomaj sănătate, pe baza căreia să plătească cota individuală de contribuţii. Plata contribuţiei la sănătate are ca termen scadent luna ianuarie 2011.

Cotribuţiile individiuale sunt de 10,5% din venit la CAS, 5,5% la sănătate şi 0,5% la şomaj.

Citeşte şi Taximetriştii independenţi, obligaţi să plătească CAS retroactiv pe ultimii cinci ani

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed