HAOS! Un rus înarmat a intrat într-un centru de recrutare și a deschis focul VIDEO

Un bărbat înarmat care a deschis focul într-un centru de recrutare din Rusia, în regiunea Irkuțk, a fost arestat, conform celor spuse de guvernatorul regiunii, relatează Reuters. Identificat drept Ruslan Zinin, barbatul de 25 de ani a intrat în centrul de recrutare din orășelul Ust-Ilimsk și l-a împușcat pe comandant în spate, la distanță mică.

Într-un clip video apărut pe rețelele sociale, bărbatul poate fi văzut în timp ce se apropie de cel ce se presupune că este directorul centrului și îl împușcă de la distanță mică. Imediat după, toți cei prezenți, inclusiv cel care filma, încep să fugă disperați spre ieșire.  Guvernatorul din Irkuțk, Igor Kobzev, a scris pe Telegram că bărbaul împușcat este în stare critică la spital și că atacatorul „va fi pedepsit cu siguranță”.

Conform altor informații, comandantul ar fi murit deja din cauza rănilor și ar fi fost împușcat de patru ori.  Nu este primul centru de recrutare atacat în ultimele zile, după ce Vladimir Putin a anunțat mobilizarea parțială, miercurea trecută.

Situația devine tot mai tensionată mai ales în zonele îndepărtate ale Rusiei, acolo unde autoritățile încearcă să mobilizeze cu forța un număr mare de bărbați pentru a-i trimite să moară în Ucraina în războiul lui Putin. În Daghestan și în Iakuția au avut loc proteste masive pe parcursul ultimelor două zile, împotriva mobilizării.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed