Holdingul ROCA Agri RDF semnează pentru integrarea Dachim, deţinut de Vetimex Capital, firma antreprenorilor familiei Korponay din Baia Mare, trader român de produse agricole cu afaceri de 22 milioane euro în acest an

” ROCA Agri RDF, holdingul de agricultură al ROCA Investments şi Vetimex Capital, compania de investiţii a familiei Andrea şi Ferenc Korponay, care deţine firma Dachim, semnează pentru integrarea Dachim în ROCA Agri RDF. Cu un portofoliu în continuă expansiune, holdingul ROCA Agri RDF îşi consolidează poziţia de jucător naţional într-un sector strategic al economiei”, anunţă holdingul.

Prin această tranzacţie holdingul ROCA Agri RDF continuă să-şi extindă capacităţile şi să-şi dezvolte activităţile în distribuţia de input-uri, trading de cereale, producţie agricolă, procesare de cereale la nivel naţional.

„Prin această tranzacţie ROCA Agri RDF îşi consolidează poziţia strategică în centrul ţării prin extinderea arealului trading-ului de cereale, distribuirea de inputuri direct din depozitele de la Turda şi consolidarea poziţiei de procesator al produselor oleaginoase. Pe lângă fabrica de extrudare de la Arad, prin achiziţia Dachim intră în portofoliu nostru şi o fabrică de uleiuri presate la rece (brandul ElixirÒ) şi şroturi. Tot prin intermediul acestei tranzacţii mărim suprafaţa de 2.000 de ha pe care o exploatăm în prezent cu alte aproximativ 2.000 ha în centrul ţării. În urmă cu un an am deschis calea către noi tranzacţii, aceasta fiind strategia holdingului, iar Dachim e a doua astfel de tranzacţie şi sigur vor mai urma şi altele”, a declarat Florin Deznan, CEO ROCA Agri RDF.

Scalarea companiei continuă alături de Florin Deznan ce va coordona mai departe activitatea executivă a companiei, iar Ferenc Korponay va deveni membru în Consiliul de administraţie al holdingului. Din acest rol strategic, Ferenc Korponay va contribui la materializarea viziunii holdingului, la dezvoltarea acestuia.

„Sectorul agricol este unul strategic pentru România, iar capitalul privat are un rol important în dezvoltarea sa. Prin ROCA Agri RDF ne propunem să aducem valoare şi să avem impact în acest sector al economiei. Această tranzacţie face parte din planul nostru de a construi viitorul ROCA Agri RDF ca un jucător naţional, de impact în agricultură. Împreună putem să amplificăm potenţialul business-urilor locale şi să construim branduri româneşti puternice”, a declarat Alexandru Savin, investment manager ROCA Investments.

Investiţiile holdingului de agricultură sunt realizate în companii româneşti şi vizează dezvoltarea de noi linii de business şi implementarea conceptului de one-stop-shop pentru fermieri la nivelul întregului sector agricol.

 „Aşteptăm cu nerăbdare numeroasele oportunităţi pe care noul parteneriat cu ROCA Agri RDF Holding le va aduce echipei Dachim şi partenerilor noştri din agricultură pe care firma îi deserveste de peste 20 de ani. De asemenea, am fost animat de planul de a dezvolta o agricultură antreprenorială modernă şi mă bucur că am reusit să ne înţelegem foarte repede pentru a integra firmele noastre într-o piaţă în continuă creştere”, a completat Ferenc Korponay, proprietar Dachim.

ROCA Agri RDF mai cuprinde în prezent încă 3 companii: RDF SA, RDF Agricultura SRL şi Adidana SRL. Pentru 2022 compania estimează venituri de până la 700 milioane lei, după rezultate peste aşteptări în primul semestru, cu o cifră de afaceri de 300 milioane lei şi EBITDA de 14,4 milioane lei, la care se va integra EBITDA de 5,5 milioane lei la semestrul 1, respectiv o cifră de afaceri de circa 110 milioane lei pentru anul 2022 de la Dachim.

Transformarea RDF, dintr-o companie locală, cu prezenţă în special în vestul ţării, într-un jucător cu prezenţă naţională în agricultură, a avut loc odată cu intrarea ROCA Investments în sectorul agricol, urmată anul acesta, de lansarea ROCA Agri RDF.

Agricultura joacă un rol strategic în contextul actual, în care războiul din Ucraina are efecte la nivel global. În 2021, ponderea agriculturii în PIB a revenit la 4,4%, nivel comparabil cu perioada 2017-2018, potrivit celor mai recente date oficiale disponibile.

ROCA Investments este o companie de private equity, parte din Impetum Group, care are misiunea de a dezvolta o cultură antreprenorială bazată pe parteneriat, de a amplifica potenţialul şi accelera creşterea companiilor şi brandurilor româneşti. În 2021, a ajuns la o evaluare de 247,5 milioane lei (peste 50 milioane euro), de la 102 milioane lei în 2018, mai mult decât dublu. Portofoliul ROCA include două holdinguri (ROCA Industry si ROCA Agri RDF), dar şi investiţii în alte companii din diferite sectoare ale economiei.

Vetimex Capital, controlat de familia Korponay, este fondatoarea companiei Maravet SA, pe care au vândut-o către gigantul listat la piaţa Nasdaq – Henry Schein Inc. US, cu afaceri de peste 13 miliarde dolari.

Totodată, firma mai are investiţii în ţară: distribuţie de hrană pentru câini şi pisici, terenuri agricole, ferma de peste 1000 bovine lapte, respectiv  în mai multe fonduri locale: ROCA Investments, ROCA X, Agista, Black Sea Fund, respectiv în Ungaria, unde are deja 2 investiţii.

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed