Horia Braun, Economist Şef, BCR: Soarta economiei româneşti depinde de China anul acesta

„Dacă urmăriţi rapoarte ale agenţiilor şi instituţiilor europene şi vedeţi de unde vine creşterea economică din zona euro, cel mai mare factor este creşterea comerţului internaţioal la 4% în loc de 2%, asta chiar şi în condiţiile în care există proiectele acestea populiste, se discută despre ruperea tratatelor, precum Brexit, şi totuşi comerţul internaţional a crescut ca în zilele bune”,a transmis Horia Braun în cadrul unei întâlniri cu presa organizată de Piaţa Financiară la Predeal.

 

Prin urmare, dacă economia Chinei va continua să crească puternic, iar comerţul internaţional rămâne la ritmul din prezent, „auspiciile pentru economia zonei euro vor fi foarte bune în continuare. Este interesant că nu doar economia europeană o duce bine pe fondul ăsta dar şi perspectivele, iar oamenii de afaceri vor începe să investească mai mult”.

 

„Printre cele mai palpabile lucruri se numără cererea pentru export. Suntem din ce în ce mai integraţi în acest lanţ. Când le merge bine europenilor, fac comenzi şi pentru România”, explică economistul şef al BCR.

Paradoxal, au fost multe comentarii că noi cu creşterea asta economică ne apropem de China şi nu e nimic întâmplător, aş spune că soarta economiei româneşti depinde de China anul ăsta, pentru că ei au un rol foarte important în tot ceea ce înseamnă comerţ internaţional, a spus Horia Braun, Economist Şef al BCR.

 

Giganții comerțului electronic Amazon sau Alibaba ar putea decide în favoarea realizării unor centre logistice în România în următorii doi ani dacă va trece pe aici ruta feroviară planificată pe China, denumită „noul Drum al Mătăsii“.

 

Blake Horsley, directorul de dezvoltare al P3, al doilea cel mai mare proprietar de spaţii de depozitare din România, a declarat pentru Capital că nu se aşteaptă să vadă în România jucători de talia Amazon sau Alibaba în următoarele 12-18 luni, deoarece, momentan, piaţa locală poate fi deservită de centre majore de distribuţie pe care aceşti retaileri le au în regiune. Totuşi, lucrurile ar putea lua o altă direcţie în funcţie de ruta feroviară gândită de China.

 

„Lucrurile s-ar putea schimba dacă ruta feroviară din China va trece pe aici. Se discută despre o posibilă rută prin Turcia şi Bulgaria. Aceasta va avea un impact asupra pieţei logistice europene. Nu este clară încă ruta finală“, spune Blake Horsley.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed