HOROSCOP FINANCIAR. Vei fi lăudat pentru creativitatea de care dai dovadă la serviciu

Berbec

Pare să fie o zi complicată. Nu vei reuşi să faci la timp ceea ce doreşti, dar amânarea poate avea şi o latură bună. Vei avea la dispoziţie mai mult timp să strângi bani şi să găseşti tot ce ai nevoie. Când faci totul în grabă, nu îţi iese nimic bun.

 

Taur 

Fereşte-te să faci vreo afacere cu rudele apropiate, cumnaţi sau veri. Mai bine angajezi un străin să te ajute, decât să fii dator unor rude. Lucrurile întotdeauna se complică, dacă se implică membrii ai familiei care nu au aceleași interese ca tine.

 

Gemeni 

Pune în ordine toate obligaţiile pe care le ai la serviciu şi stabileşte din timp care sunt prioritare. În curând, poţi avea surpriza că ai muncit degeaba pentru proiecte la care colegii tăi au renunţat sau care nu aduc beneficii mari.

 

Rac  

Veştile bune sosesc de dimineață și îţi ridică moralul. Un fost coleg de serviciu sau un prieten te caută să lucrezi dinnou alături de el. Dacă ţi-e teamă că nu te vei descurca într-un domeniu în care nu ai experienţă, tot el te va învăța totul.

 

Leu 

Dacă primești o veste neplăcută, încearcă să priveşti lucrurile din perspectiva celor care au investit mai mulţi bani decât tine. Analizează în amănunt tot ce ai făcut, descoperă unde ai greşit şi vei reduce semnificativ pierderile.

 

Fecioară 

Caută sprijin la prieteni, dacă nu te mai descurci din punct de vedere financiar. Vei fi surprins să afli că unii dintre ei au nevoie de tine, astfel că veţi lucra unii pentru ceilalţi în viitor. Se va contura o afacere sau o colaborare nouă.

 

Balanță 

Încerci să faci prea multe lucruri deodată, greşeşti când te aştepţi mai puţin şi te laşi păgubaş. Poate că ar fi mai bine să laşi timpul să rezolve anumite probleme. Azi nu este cea mai bună zi pentru finalizarea proiectelor dificile.

 

Scorpion

Vei fi lăudat pentru creativitatea de care dai dovadă la serviciu. Se pare că ideile tale vor aduce beneficii importante pe viitor. Deocamdată, te poți mulţumi cu laudele, iar mai târziu s-ar putea să fii recompensat şi din punct de vedere financiar.

 

Săgetător

Strânge bani şi refuză politicos persoanele care te roagă să le împrumuţi. Nu este momentul să risipeşti câştigurile de care dispui, mai ales dacă nu sunt prea mari. Azi ar fi bine să te gândești doar la nevoile tale și ale familiei tale.

 

Capricorn

Acordă o atenţie mai mare relaţiilor de la serviciu, mai ales cu partenerii de afaceri. Adu-ţi aminte ce anume v-a făcut să colaboraţi în trecut şi încearcă să foloseşti aceleaşi argumente pentru a obţine sprijinul lor şi pe viitor.

 

Vărsător

Poate fi o zi mai complicată, dacă nu ai un plan de rezervă pentru situațiile de criză care pot apărea din senin. Pot apărea neînţelegeri de ordin administrativ sau juridic şi ai nevoie de sfaturile pertinente ale unor specialişti.

 

Pești 

Pot apărea cheltuieli neprevăzute, o bună parte dintre ele legate de sănătatea ta, de medicamente şi analize medicale. Fii prudent și renunță la alte cheltuieli care nu îți aduceau neapărat un beneficiu.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed