Hyundai Motor şi Apple intenţionează să semneze până în martie un parteneriat în domeniul automobilelor electrice – presă

0

Hyundai Motor a anunţat, vineri, că este în discuţii preliminare cu Apple, după ce o altă publicaţie locală a scris că cele două companii vor să lanseze un automobil electric autonom în 2027, articol care a dus la creşterea acţiunilor Hyundai cu aproape 20%.

Hyundai Motor a refuzat să comenteze informaţia de duminică şi a reiterat comentariile de vineri că a primit solicitări pentru o posibilă cooperare de la diverse companii pentru dezvoltarea de vehicule electrice autonome.

Apple nu a comentat imediat.

O versiune actualizată a articolului a eliminat unele detalii, inclusiv locaţia şi capacitatea de producţie, intervalul de timp pentru semnarea acordului şi lansarea vehiculelor pilot.

Potrivit versiunii anterioare, companiile planificau să construiască maşinile la fabrica Kia Motors din statul american Georgia sau să investească împreună într-o nouă fabrică din Statele Unite, pentru a produce 100.000 de vehicule în jurul anului 2024. Capacitatea anuală completă a fabricii propuse ar fi de 400.000 de vehicule.

Kia Motors este o divizie a Hyundai Motor. Articolul a mai relatat că Hyundai şi Apple intenţionează să lanseze o ”versiune beta” a maşinilor Apple anul viitor.

Reuters a scris luna trecută că Apple înaintează cu tehnologia auto autonomă şi îşi propune să producă un vehicul de pasageri care ar putea include propria sa tehnologie de baterie, descoperită încă din 2024.