Ianis Hagi: Succesul se planifică cu ani de zile înainte

Stau în fața unui tânăr frumos, atletic. Suntem așezați la o masă, eu cu o cafea în față, el cu un pahar de apă din care nu bea. Tânărul este Ianis Hagi, tânărul de 20 de ani despre care în ultima vreme s-a vorbit atât de mult.

Se așează strâns pe scaun și își încrucișează mâinile peste piept. Pare ușor intimidat, sau defensiv și când îi spun asta, râde. Râde frumos. Îmi răspunde că așa zice și psihologul echipei lor de fotbal că înseamnă gestul acesta. Se îndreaptă și mă privește concentrat. Așteaptă întrebările.

Te incomodează interviurile?

Nu, m-am obișnuit… La început, pe la 14 ani, fiind pus în situația de a da un interviu, aveam trac, dar de atunci încoace m-am obișnuit.

Ești timid?

Nu. În spațiile publice, sau acolo unde întâlnesc oameni noi, sunt deschis, vorbesc dacă sunt întrebat și nu încerc să închei discuția imediat, îmi place să comunic. E drept că prieteni îmi fac mai greu, mă refer la cei apropiați. Este greu să devii prieten cu mine, sunt foarte atent. Sigur, am cunoștințe, am colegii cu care mă înțeleg foarte bine, dar prieteni apropiați am foarte puțini. Am fost educat să fiu foarte atent la anturajul în care intru, sau cu care stau, ce prieteni îmi fac, să am mereu grijă. Dar, în același timp, să fiu și deschis, să nu mă închid în mine sau să stau doar cu familia. Mi s-a spus însă să fiu atent. În lume poți întâlni tot felul de oameni.

 

interviul integral, AICI 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed