Iar sunt NERVI în JUSTIȚIE! ”Stelian Ion, nu ați spus nimic despre atrocitățile DNA!”

Judecatoarele CSM Gabriela Baltag si Lia Savonea au lansat atacuri delirante la adresa ministrului Justitiei, Stelian Ion, in sedinta CSM in care s-a dat aviz negativ pentru desfiintarea Sectiei Speciale. Avizul este insa consultativ.

 

Bucureștiul NU este pregătit pentru gerul siberian? Ce spune ministrul Energiei

 

 

Gabriela Baltag, judecatoare prezenta deseori la Antena 3, a fost cea mai virulenta la adresa ministrului Justitiei.

„Sunteti perseverent pe acest proiect si perseverenta dvs e una politica. Mai mult ca niciodata, dvs, alaturi de clasa politica ce v-a acordat sustinere, nu doriti decat sa subordonati justitia. Vorbiti despre SIIJ ca si cum ar fi suma tuturor problemelor din justitie. Dar despre DNA? Nu am auzit niciun cuvant
Nu ati spus nimic despre atrocitatile DNA asupra cetatenilor. Luati mana de pe noi, domnule ministru, si luati mana de pe SIIJ. Va rugam sa ne lasati in pace!”, a strigat Baltag.

 

Apare o nouă LEGE. Mii de români vor fi pedepsiți dacă fac acest lucru

 

 

Savonea a fost si ea foarte nervoasa.

„Ati venit in fata CSM cu un proiect de lege inacceptabil. Justitia are nevoie de solutii care sa intareasca independenta justitiei, nu sa o slabeasca. Daca ministrul Justitiei se face ca nu stie cum a fost cu anchetarile judecatorilor, pe care le pot numi abuzive pe alocari, se face ca nu a auzit de astfel de anchete, voi propunere Sectiei pentru judecatori sa-i facem un inventar al acesteor nereguli, cu care ar fi trebui sa inceapa

Ati actionat pompieristic, ati anuntat din prima zi acest proiect de desfiintare a SIIJ. Era de datoria ministrului sa vada care sunt problemele din justitie, sa le inteleaga, sa vada daca judecatorii au sedii, daca justitiabilii sunt multumiti de calitatea actului de justitie. Daca nu sunt multumiti oare e din cauza SIIJ?”, a atacat Savonea.

„Domnul ministru a spus ca nu a inteles de ce a fost infiintata SIIJ. Il cred ca nu a inteles nimic, desi a fost membru in Comisia speciala din Parlament. El in loc sa fie atent, batea la tobe. Si stilul acesta l-a continuat si dupa ce a ajuns ministru, in loc sa lase tobele afara.

(…) Sloganuri si inexactitati auzim in ultima vreme tot timpul, in special de la dumneavoastra. Ati venit cu un proiect de lege inacceptabil, care in loc sa intareasca independenta judecatorilor, o slabeste”, a atacat Lia Savonea.

Anterior, ministrul Justitiei, Stelian Ion s-a declarat „total nemultumit” de activitatea SIIJ.

„Observam ca au in jur de 2 rechizitorii pe an, niciunul pe fapte de coruptie, nu am vazut raport de cheltuieli pentru anul 2020, e croita gresit aceasta sectie, nu avea cum sa functioneze”, a spus Stelian Ion.

 

„Perceptia mea in toti acesti ani a fost ca infiintarea SIIJ a fost o greseala. Nu am auzit pe nimeni sa laude activitatea SIIJ, pentru ca nu e de laudat. O vad ca pe un cui in talpa adanc infipt, pana in carne, pe care trebuie sa il scoatem. Asta nu rezolva toate problemele, dar trebuie sa scoatem acest cui”, a mai spus Ion.

Reprezentanti ai unor asociatii profesionale ale procurorilor au adus, joi, in cadrul dezbaterilor de la CSM, acuzatii grave cu privire la activitatea Sectiei speciale pe anul 2020, pe care au catalogat-o ca fiind „rusinoasa”, cu o rata de achitare a dosarelor trimise in instante deja de 66%, in conditiile in care SIIJ are resurse si cheltuieli enorme.

Astfel, procurorul militar Bogdan Parlog de la Asociatia „Initiativa pentru Justitie” a spus ca, in anul 2019, Sectia de investigare a infractiunilor din justitie (SIIJ) a trimis trei dosare in instante, din care in doua s-au dispus achitari si sunt sanse ca si al treilea sa se finalizeze cu acceasi solutie, existand posibilitatea ca SIIJ sa reuseasca „performanta” de a avea o rata de „100% achitari” in cauzele trimise in judecata.

„In ceea ce priveste raportul de activitate al SIIJ, constatam ca s-au mentinut constanti. Daca ne uitam si la anul precedent, vorbim de trei trimiteri in judecata pe niste infractiuni care de obicei sunt instrumentate de catre parchetele de pe langa judecatorii. Din trei rechizitorii cu care a fost sesizata instanta de judecata, deja in doua dintre ele a ramas definitiva solutia de achitare. Ceea ce inseamna deja ca au 66% rata de achitare in acest moment, la care, probabil, sunt sanse mari sa se adauge si cea de-a treia achitare, astfel incat sa reuseasca performanta de 100%”, a spus Bogdan Parlog.

Procurorul a adaugat ca, in anul 2020, SIIJ a „produs” doar doua rechizitorii trimise in instante, care privesc aceeasi persoana, respectiv pe procurorul Mircea Negulescu, in conditiile in care in cadrul Sectiei respective lucreaza sapte procurori si 20-30 de politisti.

„Pe anul precedent, constatam ca pe niste resurse pana la urma comparate cu o structura centrala a unei directii, cu cheltuieli enorme, cu aducerea unor forte de politie, care in cele mai multe cazuri treaba o faceau organele de politie, este o falsa parere cand discutam de doar sapte procurori. Sa ne uitam si la cei 20 sau 30 de politisti care sunt detasati acolo, veniti pe venituri enorme si care de fapt desfasoara activitatea. Cu aceste investitii din partea statului, s-a ajuns ca pe anul 2020 sa se produca doua rechizitorii, iar daca ne uitam la acele doua rechizitorii vom constata ca il privesc pe acelasi procuror Negulescu, care privesc o presupusa actiune a lui, prin care a fost determinat acelasi denuntator in ambele dosare (…). Orice parchet normal ar fi reunit cele doua cauze si am fi avut pana la urma intr-un an de zile un singur rechizitoriu. Daca pentru asa ceva statul isi permite sa risipeasca atatea resurse de care este nevoie vitala in cu totul alte zone ale Ministerului Public pentru a fi trimis Mircea Negulescu in judecata, avem o problema pana la urma. Daca aceasta persoana dispare? Ca orice fiinta umana este muritor. Ce se va intampla dupa disparitia domnului Negulescu? Care va fi obiectul de activitate in materie de rechizitorii a acestei minunate sectii? Raportul de activitate arata inca o data inutilitatea existentei acestei sectii si calitatea extraordinar de slaba a activitatii persoanelor care ocupa aceasta sectie”, a declarat Bogdan Parlog.

De asemenea, procurorul Claudiu Sandu de la Asociatia „Miscarea pentru Apararea Statutului Procurorilor” a spus ca activitatea SIIJ pe anul 2020 poate fi catalogata ca fiind „rusinoasa”.

„Din punctul nostru de vedere, ca asociatie, activitatea SIIJ este, am putea spune, rusinoasa. Rezultatele pe anul 2020 arata ineficienta unei asemenea structuri”, a afirmat Claudiu Sandu.

 

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed