Ilie Sârbu: Până în 15 septembrie va fi aplicat Codul de Bune Practici

„Dacă ar fi după mine şi dacă se respectă ceea ce am convenit în mod normal, cel târziu în 15 septembrie ar trebui să fie deja în practică”, a explicat Ilie Sârbu.

Ministrul agriculturii a mai spus că în acest moment există trei proiecte ale Codului de Bune Practici care trebuie unificate, respectiv Ordonanţa de Urgenţă adoptată de Guvern, proiectul din Comisia de Agricultură şi proiectul similar din Comisia de Industrii din Camera Deputaţilor.

Ministerul Agriculturii, patronatele şi sindicatele din industria alimentară au definitivat în luna februarie, în lipsa retailerilor, proiectul ordonanţei privind Codul de Bune Practici.

„La vremea respectivă el a trecut ca Ordonanţă de Urgenţă, s-a dus la avizare, a întârziat la avizare şi când a revenit primul ministru a zis să îl facem proiect de lege că tot avem prea multe ordonanţe de urgenţă şi să îl trecem în procedură de urgenţă. Când a ajuns în Parlament a trecut de Comisia de Agricultură, apoi a trecut la Comisia de Industrii. Cei de la industrii lucrau şi ei la un cod de bune practici pe produsele agroindustriale şi vroiau să le includă pe toate. Acum mai există un alt cod la Comisia de Agricultură şi trebuie să se unifice toate sau să cadă unul sau să rămână cel pe care Guvernul l-a trimis în Parlament. Acest lucru îl vom afla în 25 august, când comisiile îşi încep activitatea”, a mai spus Sârbu.

Acesta a adăugat că, imediat ce Codul va fi aprobat, promulgat de preşedinte şi aplicat de organele statului care au abilitate în domeniul controlului, preţurile produselor alimentare ar trebui să scadă.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed