Imagini ISTORICE. Noaptea care a schimbat viața femeilor din Arabia Saudită

Aproximativ 2000 de femei au primit permis de conducere în ultimele săptămâni, iar la miezul nopţii s-au urcat la volanul maşinilor pentru a se bucura de dreptul legal de a conduce pentru prima oară în istoria regatului saudit.

 

Azi e o zi istorică. Mulţumim conducătorilor pentru această decizie, este o zi frumoasă, suntem bucuroase, am început să conducem cu câteva minute în urmă. E o diferenţă între ziua de ieri şI cea de azi. Azi suntem aici (pe locul şoferului – n.r.), iar ieri eram în spate sau la dreapta”, spune o șoferiță.

 

Au existat susţinători ai dreptului femeilor de a conduce chiar şi în familia regală. Prinţul Al-Waleed Bin Talal a sărbătorit noua lege în maşină, cu fiica sa la volan.

 

Îi mulţumesc regelui Salman pentru această realizare, şi fără îndoială că ideile fratelui meu (prinţul moştenitor saudit) Mohammed bin Salman au condus la aceste rezultate… Acum femeile saudite au libertatea lor, slavă lui Allah cel atotputernic”, spune prințul.

 

Cei care nu vor ca noi să ne emancipăm vor susţine în continuare că este vorba de obiceiuri şi de tradiţie… Iar Islamul nu are nimic de-a face cu asta. Islamul iese din discuţie. Folosim Islamul ca pretext. In istoria Islamului, femeile călăreau cai şi luptau în bătălii. Întotdeauna au existat poziţii înalte pentru femeile din această lume”, spune Samira Al Ghamdi, psiholog.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed