Imobile şi terenuri pe care Armata nu le mai foloseşte ar putea fi cedate autorităţilor locale

0

Mircea Duşă a declarat, joi, într-o conferinţă de presă la Timişoara, că ministerul pe care îl conduce este dispus să cedeze mai multe imobile care aparţin Armatei, dar care nu îi mai sunt folositoare, către administraţia publică locală.

 

„Eu sunt o persoană a dialogului, am dori să analizăm mai multe locaţii care sunt ale MApN şi dacă vom considera că unele locaţii şi terenuri nu ne mai sunt folositoare, le transferăm administraţiei locale”, a afirmat ministrul Apărării.

 

Acesta a adăugat că a avut o discuţie cu primarul Timişoarei, Nicolae Robu, în judeţ existând şapte „locaţii” care ar putea fi trecute în administrarea autorităţilor locale.

 

„Nu vom ţine locaţiile să se degradeze şi le vom da administraţiei locale. Sunt şapte poziţii de locaţii în acest judeţ care pot fi disponibilizate. Sunt şi terenuri în care am avut poligoane şi care nu ne mai sunt necesare”, a afirmat Duşa.