AcasăActualitateOpiniiImpozitarea veniturilor: Cotă unică “zero” sau impozitare regresivă?

Impozitarea veniturilor: Cotă unică “zero” sau impozitare regresivă?

de Octavian Bădescu,
Founding Partner Freedom Group

Atunci cand se mai abordeaza mediatic subiectul impozitarii veniturilor, doua variante ni se pun pe masa si discutia se restrange – din pacate – la acestea: “cota unica” sau “impozitare progresiva”.

De la bun inceput trebuie precizat ca asa-numita “cota unica”, numita si “proportionala” este de fapt tot “progresiva”, privind suma efectiv platita, intrucat o cota unica dintr-un venit mai mare va reprezenta o suma mai mare platita decat cea provenita dintr-un venit mai mic.

Impozitam 100 lei cu 16 lei si 500 de lei cu 80 de lei, adica impozitare proportionala, asa-numita cota unica?

Sau impozitam 100 lei cu 10 lei, 200 lei cu 20 de lei si 500 de lei cu 250 de lei, adica impozitare progresiva?

Adica sunt mai mult sau mai putin pedepsiti cei productivi, sa plateasca mai mult (doar pentru ca au de unde) ca sa ii subventioneze pe ceilalti, care poate ca au alocat mai putine resurse pregatirii sau care prefera sa munceasca sau sa riste mai putin sau care sunt mai putin utili celorlalti?

SI implicit multi sa plateasca mai putin decat ajunge sa coste, ca sa nu isi puna problema cat de mult costa “statul” si sa nu se revolte si sa nu militeze pentru costuri de administrare mai mici?

Si sa plateasca cei care muncesc si risca, consuma mai putin si economisesc subventionandu-i pe cei care nu presteaza o munca ceruta pe piata, care nu muncesc sau care consuma resurse (de toate tipurile), eventual chiar mai multe decat au realmente nevoie, prejudiciindu-i pe ceilalti, eventual pe locuitorii teritoriului cu resurse si chiar si pe viitoarele generatii?

Haideti sa analizam un pic si alternativele la aceasta “organizare” actuala suboptimala:

Impozitarea regresiva este acel sistem in care impozitul nu depinde de venit, procentul impozitat din venit fiind mai mic pe masura ce venitul creste, insa suma in valoare absoluta ramanand constanta. Spre exemplu impozitul pe proprietate sau TVA-ul.

Iar o taxa unica de utilizare este o taxa regresiva, o cota “zero” inseamnand – evident – zero taxe pe venituri.

Pentru a gasi cel mai potrivit raspuns este necesar sa ne punem si intrebarile potrivite:

  1. De ce platim impozite si taxe? Care e obiectivul?

Pe scurt, obiectivul taxarii pentru o societate nu poate fi altul decat securizarea unui flux constant de venituri necesar finantarii administrarii eficiente a “spatiilor comune” dintr-o societate, adica a acelor aspecte pentru care a actiona exclusiv la nivel individual este prea complicat si ineficient, uneori problema respectiva fiind imposibil de rezolvat altfel decat prin actiune conjugata, pe scara larga.

Cooperarea voluntara este necesara in orice societate pentru atingerea eficienta a unor obiective comune si pentru aceasta este necesar ca fiecare dintre noi sa alocam resurse, adica sa alocam o parte din timpul nostru, impreuna cu cunostintele si abilitatile aferente sau o parte din rezultatele acestui timp pe care il oferim in beneficiul altora prin munca, pentru a obtine la randul nostru resurse pentru propria existenta.

Noi impreuna, prin intermediul instrumentului denumit generic “stat”, ne propunem sa gestionam utilizarea judicioasa a resurselor naturale, de care trebuie sa beneficieze locuitorii respectivului teritoriu si generatiile viitoare, precum si utilizarea judicioasa a timpului pe care este necesar sa il alocam obiectivelor comune.

  1. Impozitam veniturile? Cine trebuie sa plateasca si care ar fi nivelul optim?

In economie vorbim despre factorii primari de productie – “munca” si “natura”.

Capitalul nu reprezinta altceva decat munca si natura transformata, prezervata in timp, neconsumata inca, capitalul economisind timpul viitor (folosibil ca munca) al oamenilor si totodata si consumul naturii, tot din viitor.

Ca sa fim mai exacti, resursele acestui pamant sunt timpul de munca al oamenilor si resursele naturale exploatate din pamant, de pe globul panantesc si de deasupra acestuia.

Prin urmare ne referim la oameni si la resurse naturale, facand aceasta distinctie, intrucat omul este beneficiarul principal al naturii si al transformarii acesteia in beneficiul sau.

Finantarea destinata rezolvarii problematicilor comune ar trebui asigurata de catre beneficiarii respectivului bun sau serviciu comun, in functie de gradul de utilizare al acestuia, nu in functie de veniturile pe care le obtine omul prin punerea la dispozitia altora a timpului si cunostintelor sale.

Iata deci ca “impozitarea regresiva” (adica taxa fixa per utilizare) se desprinde a fi o metoda mai corecta de calcul al contributiilor individuale la “binele comun”. Si totusi, arareori este adusa in dezbaterea publica, iar partidele politice nu au promovat-o, cel putin deocamdata.

  1. Ce si cum e corect sa fie taxat pentru a maximiza rezultatele pentru platitori?

Caracterul limitat al resurselor (timpul oamenilor si resursele naturale) in raport cu dorintele (nu nevoile!) nelimitate, reprezinta deja o axioma. Prin urmare, orice actiune umana trebuie sa vizeze eficienta, in speta – cat mai putine resurse pentru cat mai multe efecte.

Individul rational va urmari sa munceasca cat mai putin (daca munca nu ii produce suficiente satisfactii extrinseci si intrinseci) si sa foloseasca cat mai multe resurse naturale si resurse de timp ale altora, mai ales daca acestea nu au un pret pe masura.

Insa pentru comunitate in ansamblu, interesul este acela de a produce cat mai mult, a mari oferta in conditiile diminuarii cererii, a incuraja munca si asumarea de risc antreprenorial, pentru ca va conduce la scaderea pretului. Deci pe acest palier se impune o impozitare (cel putin a muncii si riscului asumate individual, ca factori de transformare) cat mai mica.

Principial vorbind, ar putea fi chiar “zero”, in masura in care finantarea bunurilor si serviciilor “publice” este normal sa fie suportata de utilizatori, proportional cu utilizarea, nu cu veniturile oamenilor.

Bine ar fi sa prezervam resurse si pentru viitor, deci sa capitalizam cat mai mult, sa producem bunuri si servicii cat mai durabile in timp, bogatia individuala si a societatii fiind data de capitalul detinut. Si desigur ca ar fi eficient sa ne focalizam pe satisfacerea nevoilor, mai mult decat pe satisfacerea dorintelor.

Concluzionand – la acest moment facem lucrurile perfectibil, ca sa ma exprim delicat. Impozitam progresiv rezultatul eforturilor oamenilor si construim lucruri tot mai putin rezistente in timp. Stimulam practic risipa de munca ce implica consum de resurse naturale.

Impozitarea progresiva se desprinde a fi cea mai nefericita formula de impozitare a veniturilor, inclusiv a celor din munca, adica de impozitare a timpului oamenilor, timp utilizat de acestia nu pentru propriile dorinte, ci pentru a fi utili altora si a obtine in schimb resurse pe care sa le utilizeze in beneficiul propriu.

Ideal ar fi ca venitul oamenilor, indiferent de sursa sa de provenienta (salariu, renta, dividend) sa nu fie impozitat deloc, oamenii trebuie sa isi pastreze veniturile integral. Pare mult mai corect din perspectiva etica, costurile administrative implicate de aceasta impozitare ar deveni minime, iar oamenii ar fi mult mai motivati sa munceasca, nu neaparat insa transformand si consumand natura maim ult decat e necesar.

Ceea ce trebuie sa platim insa – cu totii si proportional – este consumul.

Consumul de resurse naturale si de munca a altora in beneficiul comunitatii.

Cat anume? In functie de cat consumam, insa desigur ca trebuie sa existe si un nivel minimal, nu exista cetatean care sa nu consume deloc din resursele comune, naturale sau umane, existenta are un cost si este normal sa aiba si un pret.

Implicit economisirea si implicit capitalizarea – deci imbogatirea – ar fi stimulata, facilitand in viitor mai mult timp liber pentru oameni si mai multe resurse naturale pentru urmasii nostri. Acum insa se pare ca cineva are interes sa ne saraceasca si sa fim fortati sa muncim incontinuu pentru subzistenta.

Din ce ar trebui sa achite aceste costuri de consum si de administrare a resurselor, apartinand utilizatorilor? Din munca lor, a parintilor lor in cazul celor mici, a copiilor lor in cazul varstnicilor, din ceea ce au economisit ei sau inaintasii lor sau din ceea ce primesc ca ajutor din partea altora sub forma caritatii.

Intr-un astfel de context, putem presupune ca ar creste si preocuparea platitorilor ca aceste costuri cu consumul de resurse naturale sa fie cat mai mici. Consumul va fi stimulat sa se pastreze la nivelul nevoilor, nu la cel al dorintelor, iar vei consuma conform dorintelor, in masura in care iti vei permite sa si platesti.

Dar de ce ar trebui neaparat sa generam cu orice pret locuri de munca consumatoare de resurse naturale si sa crestem consumul, in loc sa generam premise pentru economisire si pentru timp liber? Nu cumva nu urmarim obiectivele potrivite?

Prin urmare, comunitatea/statul, ca gestionar al resurselor naturale comune din prezent si din viitor, ar trebui sa isi obtina preponderent finantarea din redevente pe resursele naturale, din taxe pe consum de bunuri si servicii prestate care au inclus o mare componenta de consum de resurse naturale (spre exemplu infrastructura), care produc deseuri, cu precadere din export de resurse destinate cetatenilor altor tari si din contributii fixe ale cetatenilor proprii, care sa recompenseze munca unora in folosul celorlalti – al comunitatii.

Iar aceste “zone comune” de actiune trebuie sa fie cat mai restranse, atributiile trebuie sa ramana cat mai mult in zona individuala si eventual a micilor comunitati (familie, asociatie, cartier/comuna), gestionate de acestea potrivit principiului subsidiaritatii, cat mai mult cu ajutorul pietei libere, pentru a maximiza eficienta, diminuandu-se risipa de resurse (timp de munca, resurse naturale).

Desigur ca se poate pune problema posibilitatii eliminarii risipei de resurse in lipsa reformarii sistemului financiar-bancar, cu eliminarea posibilitatii de a produce fara costuri moneda fara acoperire, dar acesta constituie un subiect distinct, abordabil separat.

Insa exista vreo formatiune politica care sa isi asume sa propuna oamenilor si astfel de abordari alternative, in beneficiul general al cetatenilor si al comunitatii in ansamblu? Ca tot e la moda sa “build back better”.

Ultimele Articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.