În pandemie s-au vândut tablete mai bine ca niciodată

0
22

În primul trimestru al anului, conform IDC, au fost vândute 39,9 milioane tablete, cu 55,2% mai mult decât în primul trimestru al anului trecut. O creştere aşa mare nu a mai înregistrat această piaţă din 2013.

Cu 12,7 milioane de unităţi livrate, Apple şi-a consolidat poziţia de lider, după ce a crescut cu 64,3% de la an la an. Producătorul iPad-ului are acum o cotă de piaţă de 31,7%, de la 30% în urmă cu un an.

Samsung îşi păstrează locul doi, după ce a livrat 8 milioane de unităţi, în creştere cu 60,8%. Samsung are acum o cotă de piaţă de 20%.

La mare distanţă, cu 3,8  milioane de unităţi livrate, respectiv 3,5 milioane de unităţi livrate, vin Lenovo şi Amazon. Aceştia, însă, au înregistrat creşteri masive de la an la an, de 138%, respectiv 143%.

Oaia neagră din top 5 rămâne Huawei, care nu a putut “să se bucure de pandemie”, din cauza restricţiilor impuse de Statele Unite. Producătorul chinez a livrat 2,7 milioane de unităţi, cu o creştere de numai 1,7%.

Vaccinarea şi relaxările de la orizont sunt veşti proaste pentru producătorii de tablete, susţin cei de la IDC, care cred că acestea vor încetini trendul lucrului şi amuzamentului de acasă, care au stat la baza creşterii pieţei de tablete.