În Ungaria a intrat în vigoare taxa fast-food

Noua lege, care ar trebui să aducă statului aproximativ 74 milioane de euro pe an, vizează în primul rând biscuiţii săraţi sau dulci, băuturile energizante şi prăjiturile preambalate.

 

Scopul declarat al guvernului conservator al premierului Viktor Orban este de a schimba obiceiurile alimentare ale ungurilor, care consumă prea multe grăsimi, sare şi zahăr şi de a lupta contra maladiilor care rezultă dintr-un astfel mod de viaţă considerat nesănătos, cum ar fi obezitatea.

 

Legea omite totuşi, contrar obiectivului său, taxele la numeroase alimente tradiţionale ungureşti, precum mezelurile şi numeroase varietăţi de slănină.

 

Experţii sunt îngrijoraţi însă de eventualele consecinţe economice ale noii măsuri. Potrivit cotidianului economic Vilaggazdasag de joi, proprietarul german al Chio-chips, informat cu privire la noua taxă, a decis să revină asupra deciziei sale de a localiza în Ungaria noua sa fabrică de popcorn şi snacks-uri. Ziariştii de la Vilaggazdasag consideră că decizia producătorului german nu va fi singura de acest fel. Conform informaţiilor lor, şi producătorul de băuturi energizante ‘Hell’ ar intenţiona un gest similar.

 

Taxa specială urmează să fie declarată de producător dacă este vorba de producţie ungară sau de importatorul principal dacă produsele provin din import.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed