Înalt oficial german: ”Alarmă globală falsă. Pericolul Covid-19 a fost supraestimat”

Stephan Kohn, autorul raportului, a fost între timp suspendat din funcţia deţinută la Ministerul de Interne german. Kohn a declarat politica guvernului federal, în pandemia Corona, drept un fiasco. El scrie despre o „falsă alarmă globală”, despre stat ca „unul dintre cei mai mari producători de fake news” şi despre faptul că, în loc să prevină decesele, măsurile luate provoacă mult mai multe victime, ca „pagube colaterale”.

 

Kohn a publicat raportul său asupra măsurilor Corona, ca document oficial al unităţii „Protecţia infrastructurii critice”, una dintre cele şase unităţi din departamentul „Managementul crizelor şi protecţia civilă”. Funcţionarul de stat german (nivel A14) este referent de specialitate şi conduce proiectul „Reînnoirea strategiei naţionale KRITIS”, care se ocupă de infrastructuri critice în dificultate. După apariţia publică a „Documentului 93”, Ministerul de Interne i-a dat lui Kohn „interdicţie de exercitare a atribuţiilor de serviciu”.

În rezumatul preliminar al analizei sale, autorul face câteva observaţii şocante: „Efectele observabile ale COVID-19 nu oferă dovezi suficiente că – din punct de vedere al efectelor asupra sănătăţii societăţii în ansamblu – este mai mult decât o alarmă falsă. Probabil că noul virus nu a prezentat în niciun moment un risc pentru populaţie, care să fi depăşit nivelul normal (cifra comparativă este rata obişnuită de deces în Germania). În principal, Corona ucide oamenii care, statistic, mor anul acesta deoarece au ajuns la sfârşitul vieţii, iar corpurile lor slăbite nu mai pot face faţă stresului zilnic aleatoriu (inclusiv cei aproximativ 150 de viruşi ştiuţi în prezent)”.

„Pericolul Covid-19 a fost supraestimat”, consideră Kohn, scriind că sunt „nu mai mult de 250.000 de decese cauzate de Covid-19 la nivel mondial într-un sfert de an, faţă de 1,5 milioane de decese în timpul valului de gripă 2017/2018”. „Pericolul este, evident, nu mai mare decât cel al multor altor virusuri. Avem, cel mai probabil, de-a face cu o alarmă falsă globală, care a rămas nedetectată mult timp”

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed