Incendiu la o mănăstire din Vaslui, unde a luat foc centrala termică a ansamblului monahal

0

  Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui, incendiul a avut loc în incinta ansamblului monahal al Mănăstirii „Movila lui Burcel”, din zona de nord a judeţului Vaslui, unde flăcările au cuprins o anexă în care funcţiona centrala termică a complexului.

 

În zonă, au fost trimise două autospeciale de pompieri şi grupa operativă a ISU Vaslui, în sprijinul cărora au venit şi serviciile locale pentru situaţii de urgenţă ale comunelor Codăeşti şi Micleşti.

 

„Echipajele de pompieri au intervenit la timp astfel încât incendiul a fost localizat, fără a permite extinderea flăcărilor către biserică şi chiliile mănăstirii. Intervenţia a durat mai bine de o oră, fiind afectată acea anexă în care funcţiona centrala termică a ansamblului monahal”, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Alina Poiană.

 

În urma primelor cercetări desfăşurate la faţa locului imediat după stingerea flăcărilor, pompierii au stabilit drept cauză probabilă a izbucnirii incendiului neizolarea corespunzătoare a coşului de fum al centralei termice.