Incendiu lângă Therme. Pompierii intervin cu 12 autospeciale

Echipaje de pompieri din cadrul ISU Bucureşti-Ilfov intervin, duminică după amiază, în localitatea Baloteşti, în zona centrului de agrement Therme, unde o hală în care sunt depozitate materiale de construcţie şi mase plastice a fost cuprinsă de un incendiu. Primele date arată că nu există victime.

Intervenţia are loc în zona centrului de agrement Therme, amplasat în Baloteşti, în apropierea drumului naţional 1 Bucureşti – Ploieşti.

Conform datelor furnizate de ISU Bucureşti-Ilfov, incendiul s-a extins pe o suprafaţă de aproximativ 500-600 de metri pătraţi, într-o hală în care sunt depozitate materiale de construcţie şi mase plastice, iar la ora transmiterii acestei ştiri există pericol de propagare la o altă hală, aflată la o distanţă de aproximativ 6 metri. La faţa locului au fost trimise 12 autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o scară, un echipaj de descarcerare şi un echipaj SMURD şi se lucrează pentru lichidarea incendiului, acesta fiind localizat.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed