Încrederea americanilor în economia SUA a scăzut în noiembrie la cel mai redus nivel din ultimele nouă luni

Sondajul publicat marţi de Conference Board arată că americanii sunt mai puţin interesaţi să cumpere o locuinţă sau bunuri importante, precum vehicule sau aparatură electrocasnică, în următoarele şase luni. Dar consumatorii sunt mai optimişti în privinţa pieţei muncii, diferenţa dintre numărul celor care afirmă că sunt multe slujbe disponibile şi cei care spun că este dificil să te angajezi fiind la un nivel record.

”Vestea bună este că opinia consumatorilor faţă de piaţa muncii s-a îmbunătăţit în noiembrie”, a declarat Ryan Sweet, economist senior la Moody’s Analytics în West Chester, Pennsylvania.

Conference Board a anunţat că indicele privind încrederea consumatorilor a scăzut la 109,5 în noiembrie, cel mai scăzut nivel atind din februarie, de la 111,6 în octombrie.

Sondajul a fost efectuat înainte de descoperirea noii variante a Covid-19, Omicron, anunţată săptămâna trecută de Africa de Sud.

Analiştii anticipau un indice al încrederii de 111.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed