Incursiune în viața lui Alin Petrache: De 5 ori tată!

Alin Petrache recunoaște că viața cu cinci copii în Pandemie este grea, dar și frumoasă! Cea mai mare dintre fete, Daria, mai are puțin și împlinește 18 ani, iar mezinul familiei, Iacob are 2 ani și jumătate, scrie SPORTS-NET.

 

În ultimele luni, fostul căpitan al naționalei  „stejarilor” și-a petrecut timpul între drumurile la noul stadion de rugby Arcul de Triumf aflat în construcție, orele de educație fizică militară pe care le predă și familia sa.

 

Am avut o perioadă plăcută și frumoasă pentru că mi-am petrecut timpul de dimineață până seara împreună cu ei. Cred că ne-am regăsit și regăsirea  asta a familiei pe anumite perioade cred că face bine. E ca un concediu numai că a fost un concediu prelungit” – Alin Petrache, președintele Federației Române de Rugby.

 ”Vă dați seama câte caiete avem”?

 

Pe timpul Pandemie fostul sportiv a devenit un tată model: și-a ajutat copiii la lecții, au pictat împreună și au făcut sport. Alin spune că au mai apărut și momentele tensionate între cei mici:

 

 ”Trebuie să stai de fiecare și fiecare are partea lui, cu cât cresc mai mult cu atât își dorește fiecare în parte timpul petrecut cu el. Și atunci intervin geloziile, azi nu o avem pe Daria alături de noi care deja e mare, mâine, poimâine împlinește 18 ani , ea de fapt vrea cel mai mult timp. Înainte e soție care bineînțeles vrea și mai mult și după aia urmează fiecare în scară, copiii” – Alin Petrache, președintele Federației Române de Rugby.

 

Alin se amuză când povestește cum decurge o zi din viața lui alături de patru copii care fac școală online și de mezinul familiei.

 

În afară de cel mic care are școală online toată ziua, e online cu noi, ceilalți au pe bucăți în funcție de ore. Îți dai seama câte tablete avem, îți dai seama câte caiete pregătim, îți dai seama câte birouri sunt în casă, toată lumea face școală” -Alin Petrache, președintele Federației Române de Rugby.

 

Copiii practică atletismul, gimnastica și baschetul

 

Deși a practicat sport la nivel de performanță, șeful de la rugby, nu le cere copiilor săi să îi calce pe urme.

Cu toate acestea, cei mici sunt pasionați de baschet, atletism și gimnastică, pe care le practică. Cassiana, fiica cea mijlocie, face atletism de un an și jumătate, Ecaterina, fetița cea mică merge de patru ani la gimnastică, iar Levin joacă baschet de un an și jumătate și este pasionat de LeBron James.

 

De fiecare dată mi-a plăcut ca ei să practice un sport, unu sau două. Fac foarte multe sporturi, se bucură de bucuria de a alerga în aer liber sau de a face înot și multe alte sporturi ceea ce este un lucru extrem de important și bun pentru sănătatea lor” – Alin Petrache, președintele Federației Române de Rugby.

 

Stadionul Arcul de Triumf, a doua lui casă

 

Din cauza durerilor de spate, sportul nu mai este o prioritate pentru Alin. Atunci când are mai mult timp la dispoziție, preferă să fie împreună cu cei mici.

 

Având în vedere că timpul e foarte redus la mine în clipa în care vin acasă de la anumite joburi, e normal să stau foarte mult cu ei. Mi-e foarte greu acum cu construcția stadionului pentru că stadionul era pentru mine a doua casă. Și dimineața, înaine să merg la federație sau înaine să merg la ore pentru că sunt profesor de educație fizică militară, treceam pe la stadion, alergam făceam un pic de sală, un pic de mișcare” – Alin Petrache, președintele Federației Române de Rugby.

 

Sursa: SPORTS-NET

 

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed