Industria auto se apropie de CRIZĂ și e în pană de soluţii

Constructorii au început deja să-şi pună pe hârtie pierderile cauzate de această schimbare de trend. Care poate fi observată nu oriunde, ci chiar în Germania – patria maşinilor. Acolo unde se dă tonul în industrie. Estimările din prezent îi îngrijorează pe producători: în următorii 10 ani, o maşină folosită în sistem de ride-sharing va înlocui trei autoturisme deţinute de proprietari. Pionerii industriei auto nu vor să lase viitorul în mâinile altora. Dar trebuie să se aştepte că vânzările vor scădea. Şi oricum s-ar adapta, indusrtia se va remodela şi se va diminua.

 

Numărul germanilor cu vârste cuprinse între 17 şi 25 de ani care urmează cursurile unei şcoli auto pentru a obţine permis de conducere a scăzut în ultimul deceniu cu 28%. În 2007, depăşea 1 milion. Anul trecut, a coborât spre 800 de mii.  Şi la fel se întâmplă şi în alte mari economii europene. Ceea ce înseamnă că oamenii încep să opteze în număr cât mai mare pentru deplasarea în sistem ride-sharing, cu servicii precum Uber sau Lyft. Mulţi declară că e mai ieftin decât întreţinerea propriei maşini şi, între altele, nici măcar nu mai au grija locului de parcare.

 

Cei care încă deţin o maşină susţin că preferă să o folosească doar pe distanţe lungi, atunci când se deplasează, de pildă, în vacanţă.

 

După mai bine de un secol de la momentul în care au apărut maşinile pe străzi, constructorii auto germani sunt puşi în faţa unui moment dificil. Au mai trecut prin perioade de crize, dar ele erau cauzate nu de comportamentul consumatorilor, ci de situaţia economică de la acel moment.

 

Pentru a-şi asigura viitorul într-o lume noi reguli, marii producători precum Daimler sau Volkswagen se pot transforma în companii care oferă servicii de ride-sharing. Dar asta înseamnă mai puţine maşini vândute, aşadar încasări mai mici.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed