INS: Consumul final de energie electrică a crescut cu 7% în primele şase luni, faţă de perioada corespunzătoare a anului 2020, iar exportul cu 40,7%

„În perioada 1 ianuarie-30 iunie 2021, resursele de energie primară au crescut cu 9,1%, iar cele de energie electrică au crescut cu 9,7%, faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. Principalele resurse de energie primară în perioada 1 ianuarie-30 iunie 2021 au totalizat 16.650.400 tone echivalent petrol (tep), în creştere cu 1.393.100 tep faţă de perioada 1 ianaurie-30 iunie 2020”, arată datele INS.

Producţia internă a însumat 9.379.800 tep, în creştere cu 299.400 tep faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, iar importul a fost de 7.270.600 tep.

Consumul final de energie electrică în această perioadă a fost de 27.594,3 milioane kWh, cu 7% mai mare faţă de perioada corespunzătoare a anului 2020; iluminatul public a înregistrat o scădere cu 4,3%, iar consumul populaţiei a crescut cu 8,3%.

„Exportul de energie electrică a fost de 3.587,3 milioane kWh, în creştere cu 1037,1 milioane kWh. Consumul propriu tehnologic în reţele şi staţii a fost de 3039,4 milioane kWh, în creştere cu 186,2 milioane kWh”, mai arată datele INS.

În această perioadă, resursele de energie electrică au fost de 34.221 milioane kWh, în creştere cu 3.035,6 milioane kWh, faţă de perioada corespunzătoare a anului 2020.

Producţia din termocentrale a fost de 10.699,6 milioane kWh, în creştere cu 1.321,2 milioane kWh (+14,1%). Producţia din hidrocentrale a fost de 10.500,5 milioane kWh, în creştere cu 3.110 milioane kWh (+42,1%), iar cea din centralele nuclearo-electrice a fost de 5.318,4 milioane kWh, în scădere cu 645,7 milioane kWh (-10,8%).

Producţia din centralele electrice eoliene în primele şase luni a fost de 3.412,1 milioane kWh, în scădere cu 476,7 milioane kWh faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, iar energia solară produsă în instalaţii fotovoltaice în această perioadă a fost de 868,8 milioane kWh, în scădere cu 13,8 milioane kWh faţă de perioada corespunzătoare a anului 2020.

 

 

 


 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed