INS: În luna martie 2022 au decedat 26.214 persoane, cu 3.291 mai puţine decât în luna februarie 2022, 70% dintre decedaţi având peste 70 de ani. În martie s-au născut 13.271 copii, cu 1.454 mai mulţi decât în februarie

În luna martie 2022 s-a înregistrat naşterea a 13.271 copii, cu 1.454 mai mulţi copii decât în luna februarie 2022.

”În luna martie 2022 s-a înregistrat naşterea a 13271 copii, cu 1454 mai mulţi copii decât în luna februarie 2022. Numărul deceselor înregistrate în luna martie 2022 a fost de 26214 (13804 bărbaţi şi 12410 femei), cu 3291 decese (1799 bărbaţi şi 1492 femei) mai puţine decât în luna februarie 2022. Numărul deceselor copiilor cu vârstă sub 1 an, înregistrate în luna martie 2022, a fost de 87 copii, în creştere cu 9 faţă de luna februarie 2022”, arată datele INS.

În anul 2020 numărul deceselor a crescut semnificativ în lunile octombrie, noiembrie şi decembrie faţă de aceleaşi luni din anul 2019, iar în lunile ianuarie-februarie 2021 se observă un trend descrescător al numărului de decese faţă de ultimele luni ale anului 2020, numărul acestora rămânând în continuare mai ridicat decât cel înregistrat în aceleaşi luni ale anului precedent. În contextul pandemiei COVID19, în luna octombrie 2021 s-a înregistrat cea mai mare creştere a numărului de decese din întreaga perioadă de pandemie, după o perioadă de descreştere de 5 luni a numărului total de decese (aprilie-august.

În ultimele două luni din 2021 şi în prima lună din 2022 s-a înregistrat, de asemenea, un trend descrescător al numărului de decese de la o lună la alta, în luna februarie 2022 se observă o creştere a numărului de decese, iar în luna martie se revine la un trend descrescător a numărului de decese.

În luna martie 2022, 70% din totalul numărului de decese s-a înregistrat la persoanele cu vârstă de cel puţin 70 ani, astfel: 11647 decese, reprezentând 44,4%, la persoanele în vârstă de 80 ani şi peste; 6513 decese, reprezentând 24,8% la persoanele de 70-79 ani şi 4688 decese reprezentând 17,9% la persoanele în vârstă de 60-69 ani. Firesc, la polul opus, cele mai puţine decese au fost înregistrate la grupele de vârstă 0-4 ani (115 decese), 20-29 ani (96 decese) şi 5-19 ani (50 decese).

După cauza principală de deces, cele mai multe persoane decedate în luna martie 2022 au avut drept cauze: bolile aparatului circulator (14776 persoane, reprezentând 56,4%); tumori (3755 persoane, reprezentând 14,3%); boli ale aparatului respirator (3654 persoane, reprezentând 13,9%). Sporul natural s-a menţinut negativ (-12943) în luna martie 2022, numărul persoanelor decedate fiind de 2,0 ori mai mare decât cel al născuţilor-vii. Nupţialitate şi divorţialitate1 În luna martie 2022, la oficiile de stare civilă s-au înregistrat 5096 căsătorii, cu 25 mai multe decât în luna februarie 2022. Numărul divorţurilor pronunţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr.202/2010 a fost de 2279 în luna martie 2022, cu 92 mai multe decât în luna februarie 2022.

Numărul născuţilor-vii înregistrat în luna martie 2022 a fost mai mic cu 335 comparativ cu aceeaşi lună din 2021. Sporul natural a fost negativ atât în luna martie 2022 (-12943 persoane), cât şi în luna martie 2021 (-16293 persoane). Numărul persoanelor care au decedat în luna martie 2022 a fost cu 3685 mai mic faţă de luna martie 2021. După primele trei cauze principale de deces, în luna martie 2022 faţă de luna martie 2021, s-au înregistrat cu 871 mai puţine decese din cauza bolilor aparatului circulator, 270 decese mai puţine având cauză principală tumorile şi cu 2494 decese mai puţine din cauza bolilor aparatului respirator. Numărul copiilor cu vârsta sub un an care au decedat a fost cu 4 mai mic în luna martie 2022 decât cel înregistrat în luna martie 2021. În luna martie 2022, în mediul urban s-a înregistrat decesul a 12738 persoane (6785 bărbaţi şi 5953 femei), iar în mediul rural decesul a 13476 persoane (7019 bărbaţi şi 6457 femei). Faţă de aceeaşi lună din anul 2021, numărul persoanelor care au decedat a scăzut cu 2611 persoane (1351 bărbaţi şi 1260 femei) în mediul urban şi cu 1074 persoane (665 bărbaţi şi 409 femei) în mediul rural.

Numărul căsătoriilor a fost, în luna martie 2022, cu 325 mai mic decât cel înregistrat în aceeaşi lună din anul precedent. Prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr. 202/2010 în luna martie 2022 s-au pronunţat cu 423 divorţuri mai puţine decât în luna martie 2021.

Efectele crizei sanitare asupra fenomenelor demografice sunt vizibile, în special în cazul deceselor care, din luna iunie 2020, au înregistrat un trend crescător faţă de lunile corespunzătoare din anul precedent, lunile iulie şi august 2021 fiind primele luni de scădere a numărului de decese faţă de aceleaşi luni din anul precedent, iar în lunile septembrie-noiembrie creşterile faţă de lunile corespunzătoare din anul precedent au fost semnificative, luna octombrie înregistrând cea mai mare creştere a numărului de decese. Luna decembrie 2021 a înregistrat, de asemenea, o scădere a numărului de decese faţă de luna decembrie 2020, iar luna ianuarie 2022 a înregistrat o scădere a numărului de decese faţă de aceeaşi lună din anul precedent, dar şi faţă de luna decembrie 2021. Luna februarie 2022 a înregistrat o creştere a numărului de decese faţă de aceeaşi lună din anul precedent, dar şi faţă de luna ianuarie 2022, iar luna martie a înregistrat o scădere a numărului de decese faţă de de aceeaşi lună din anul precedent, dar şi faţă de luna februarie 2022.

În 2020 numai în lunile februarie, iunie, septembrie, octombrie şi noiembrie s-au înregistrat creşteri ale numărului de născuţi-vii faţă de lunile corespunzătoare din anul precedent. În 2021, lunar s-a înregistrat o scădere a numărului de născuţi-vii faţă de aceeaşi lună din anul precedent, excepţie făcând numai lunile august şi decembrie.

 În lunile ianuarie şi februarie 2022 s-a înregistrat o creştere a numărului de născuţi-vii faţă de aceleaşi luni din anul 2021, iar în luna martie s-a înregistrat o scădere a numărului de născuţi-vii faţă de aceeaşi lună din anul 2021 .

În cazul căsătoriilor, începând cu luna martie 2020, s-au înregistrat scăderi ale numărului de evenimente faţă de lunile corespunzătoare din anul precedent timp de 12 luni consecutiv, luna martie 2021 fiind prima lună de creştere a numărului de căsătorii faţă de aceeaşi lună din anul 2020, situaţie care s-a menţinut în perioada martie-decembrie 2021, excepţie făcând doar luna noiembrie, faţă de aceeaşi lună a anului precedent. În lunile ianuarie-februarie 2022 s-a înregistrat o creştere a numărului de căsătorii faţă de aceleaşi luni din anul 2021, iar luna martie a înregistrat o scădere a numărului de căsătorii faţă de aceeaşi lună din anul 2021.

”Pentru o caracterizare completă a fenomenelor demografice înregistrate în perioada martie 2020 – martie 2022, în contextul pandemiei COVID19, trebuie avut în vedere faptul că prevederile ordonanţelor militare au introdus anumite limitări în posibilitatea de desfăşurare a unor evenimente cu mai mult de 3 persoane, au limitat deplasările în afara locuinţei şi în afara localităţii, au suspendat activităţile în spaţii închise, au determinat Uniunea Notarilor Publici să amâne termenele pentru dosarele de divorţ aflate pe rol după sistarea stării de urgenţă. De asemenea, prevederile Hotărârilor de Guvern pentru perioada stării de alertă au impus anumite limitări în ceea ce priveşte numărul persoanelor care se pot întâlni în locurile publice, precum şi prevederi privind organizarea de evenimente la un număr foarte mic de participanţi ori s-au impus măsuri de carantinare a unor localităţi şi s-au suspendat, din nou, unele activităţi în spaţii închise. Datele trebuie interpretate în corelare cu informaţiile din surse administrative, în special cele publicate de Ministerul Sănătăţii, prin Institutul Naţional de Sănătate Publică”, arată INS.

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed