AcasăEconomieINS: Managerii estimează o creştere accentuată a preţurilor în industria prelucrătoare, construcţii...

INS: Managerii estimează o creştere accentuată a preţurilor în industria prelucrătoare, construcţii şi comerţul cu amănuntul, până în decembrie

”Soldul conjunctural indică percepţia managerilor întreprinderilor asupra dinamicii unui fenomen care NU trebuie confundată cu ritmul creşterii sau scăderii oricărui indicator statistic produs de INS. Soldul conjunctural procentual este obţinut ca diferenţă între procentajul managerilor care au ales varianta pozitivă a fenomenului şi procentajul celor care au indicat varianta negativă”, arată datele INS.

Industrie prelucrătoare

În cadrul anchetei de conjunctură din luna octombrie 2022, managerii din industria prelucrătoare preconizează pentru următoarele trei luni, relativă stabilitate a volumului producţiei (sold conjunctural +1%).

Referitor la numărul de salariaţi se estimează relativă stabilitate, soldul conjunctural fiind de 2% pe total industrie prelucrătoare.

Pentru preţurile produselor industriale se prognozează creştere accentuată în următoarele trei luni (sold conjunctural +40%).

Construcţii

Potrivit estimărilor din luna octombrie 2022, în activitatea de construcţii se va înregistra pentru următoarele trei luni scădere a volumului producţiei (sold conjunctural -18%).

Managerii estimează scădere moderată a numărului de salariaţi (sold conjunctural -8%).

În ceea ce priveşte preţurile lucrărilor de construcţii se preconizează creştere accentuată a acestora (sold conjunctural +45 %).

Comerţ cu amănuntul

În sectorul comerţ cu amănuntul managerii au estimat pentru următoarele trei luni, tendinţă de relativă stabilitate a activităţii economice (sold conjunctural -5%). Volumul comenzilor adresate furnizorilor de mărfuri de către unităţile comerciale va înregistra creştere moderată (sold conjunctural +14%).

Angajatorii prognozează pentru următoarele trei luni, creştere moderată a numărului de salariaţi (sold conjunctural +11%).

Managerii societăţilor comerciale estimează creştere accentuată a preţurilor de vânzare cu amănuntul (sold conjunctural +48%).

Servicii

Conform estimărilor din luna octombrie 2022, cererea de servicii (cifra de afaceri) va cunoaşte relativă stabilitate în următoarele trei luni (sold conjunctural +5%).

Se estimează relativă stabilitate a numărului de salariaţi (sold conjunctural +4%).

Conform opiniei managerilor, preţurile de vânzare sau de facturare ale prestaţiilor vor avea tendinţă de creştere (sold conjunctural +25%).

 

 

 

Ultimele Articole