INS: Rata şomajului a scăzut la 5,5% în martie 2021, iar numărul şomerilor a ajuns la 464.000 de persoane, în scădere cu 3% faţă de luna precedentă

“În luna martie 2021, rata şomajului în formă ajustată sezonier a fost de 5,5%. Rata şomajului în luna martie 2021 a scăzut cu 0,2 puncte procentuale faţă de cea înregistrată în luna precedentă (5,7%)”, arată INS. 

Pentru persoanele adulte (25-74 ani), rata şomajului a fost estimată la 4,4% pentru luna martie 2021 (4,6% în cazul bărbaţilor şi 4,2% în cel al femeilor). Numărul şomerilor în vârstă de 25-74 ani reprezenta 75,1% din numărul total al şomerilor estimat pentru luna martie 2021.

Rata şomajului la bărbaţi a fost cu 0,5 puncte procentuale mai mare decât la femei. Numărul şomerilor (în vârstă de 15-74 ani) estimat pentru luna martie a anului 2021 a fost de 464.000 de  persoane, în scădere faţă de luna precedentă (478.000 de persoane), potrivit INS.

“Începând cu anul 2021 metodologia Anchetei forţei de muncă în gospodării (sursa primară a datelor din acest comunicat) a fost revizuită pentru a răspunde cerinţelor noilor regulamente europene intrate în vigoare începând cu 1 ianuarie 2021. Aceste modificări generează un impact sesizabil asupra estimaţiilor – în special asupra numărului populaţiei ocupate (şi implicit asupra numărului populaţiei active – care este numitorul indicatorului „rata şomajului”). Din acest motiv datele provizorii publicate pentru lunile ianuarie – martie 2021 nu sunt comparabile cu cele publicate pentru perioadele anterioare”, se mai arată în  comunicatul transmis de INS.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed