INS: Volumul cifrei de afaceri din serviciile de piaţă prestate populaţiei a crescut în luna ianuarie ca serie brută cu 22,3% faţă de luna ianuarie 2022

Ianuarie 2023 comparativ cu ianuarie 2022

Volumul total al cifrei de afaceri din comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, serie brută, în luna ianuarie 2023, comparativ cu luna ianuarie 2022, a înregistrat o creştere cu 20%, datorită creşterilor înregistrate la comerţul cu autovehicule (+30,8%), activităţile de întreţinere şi reparare a autovehiculelor (+17,3%) şi la comerţul cu piese şi accesorii pentru autovehicule (+6,5%).

Comerţul cu motociclete, piese şi accesorii aferente; întreţinerea şi repararea motocicletelor a scăzut cu 32,4%.

Volumul total al cifrei de afaceri din comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna ianuarie 2023, a înregistrat o creştere cu 15,7% faţă de luna ianuarie 2022.

Activitatea de servicii de piaţă prestate populaţiei, serie brută, în luna ianuarie 2023, a înregistrat o cifră de afaceri cu 22,3% mai mare comparativ cu luna ianuarie 2022, datorită creşterilor înregistrate la activităţile de spălare şi curăţare (uscată) a articolelor textile şi a produselor din blană (+75,5%), activităţile agenţiilor turistice şi turoperatorilor (+44,6%), serviciile de coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare (+26,2%), activităţile hotelurilor şi restaurantelor (+23,6%) şi la activităţile de jocuri de noroc şi alte activităţi recreative (+11,7%).

Activitatea de servicii de piaţă prestate populaţiei, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna ianuarie 2023 a crescut cu 28,4%, comparativ cu luna ianuarie 2022.

Ianuarie 2023 comparativ cu decembrie 2022

Volumul total al cifrei de afaceri din comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, serie brută, în luna ianuarie 2023, comparativ cu luna precedentă, a înregistrat o scǎdere cu 10,3%, ca urmare a scǎderilor înregistrate la comerţul cu motociclete, piese şi accesorii aferente; întreţinerea şi repararea motocicletelor (-21,6%), comerţul cu autovehicule (-12,1%), comerţul cu piese şi accesorii pentru autovehicule (-7,4%) şi la activităţile de întreţinere şi reparare a autovehiculelor (-5,6%).

Volumul total al cifrei de afaceri din comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna ianuarie 2023, comparativ cu luna precedentă, a crescut cu 2,2%.

În ceea ce priveşte serviciile de piaţă prestate populaţiei, serie brută, în luna ianuarie 2023, faţă de luna precedentă, volumul cifrei de afaceri a înregistrat o scǎdere cu 7%, ca urmare a scǎderilor înregistrate la activitǎţile agenţiilor turistice şi tur-operatorilor (-21,3%), serviciile de coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare (-12%), activitǎţile de jocuri de noroc şi alte activităţi recreative (-11,7%) şi la activităţile hotelurilor şi restaurantelor (-3,6%).

Activităţile de spălare şi curăţare (uscată) a articolelor textile şi a produselor din blană a crescut cu 4,3%.

Volumul cifrei de afaceri din serviciile de piaţă prestate populaţiei, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna ianuarie 2023, faţă de luna precedentă, a înregistrat o creştere cu 6,5%.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed