Inspecţia Muncii anunţă 1.824 de controale efectuate la benzinăriile din ţară, în perioada 15 – 22 iulie. Au fost aplicate 1171 de sancţiuni, din care 1009 avertismente şi 162 amenzi, în valoare totală de 702.300 lei

”În perioada 15 – 22 iulie 2022, s-a desfăşurat Campania naţională de verificare a modului în care sunt respectate cerinţele minime pentru îmbunătăţirea securităţii şi protecţia sănătăţii lucrătorilor, precum şi verificarea modului de respectare a prevederilor legale privind încheierea, modificarea, suspendarea şi executarea contractelor individuale de muncă de către angajatorii care îşi desfăşoară activităţi în staţiile de distribuţie a carburanţilor auto cod CAEN-4730. Campania s-a desfăşurat în toate judeţele şi a vizat toate tipurile de întreprinderi (mici, mijlocii şi mari, cu capital de stat, privat şi mixt), care efectuează activităţi de distribuţie a carburanţilor pentru autovehicule, cod CAEN 4730”, se arată într-o postare a instituţiei. 

 

Insectorii au descoperit ”lipsa evidenţei zonelor cu risc ridicat şi specific; documente neactualizate, precum acela privind protecţia împotriva exploziilor şi certificatul de examinare „in situ”, pentru instalaţiile care funcţionează în mediu potenţial exploziv; neefectuarea verificării periodice a rezistenţei de dispersie a prizelor de împământare; lipsa instruirii adecvate în domeniul S.S.M. privind atmosferele explozive; lipsa instrucţiunilor privind folosirea surselor de foc deschis (inclusiv pentru fumat) şi a indicatoarelor de semnalizare de securitate şi a zonelor „Ex”, fumatul interzis, etc.), precum şi a marcajelor căilor de acces si de circulaţie; neacordarea echipamentului de protecţie corespunzător, din materiale care nu pot produce descărcări electrostratice, dar şi neutilizarea echipamentului individual de protecţie din dotare de către lucrători; depozitare necorespunzătoare a materialelor inflamabile şi buteliile fără gardă de protecţie nedemontabilă, manipulate manual, care nu prezentau capacul de protecţie montat prin infiletare, operatori GPL neautorizaţ şi lipsa autorizaţiei ISCIR la staţia GPL sunt cele mai frecvente deficienţe constatate în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă”. 

 

”În domeniul relaţiilor de muncă, deficienţele cele mai frecvente sunt: nerespectarea dispoziţiilor legale privind durata maximă a timpului de muncă, necompensarea orelor suplimentare cu timp liber corespunzător sau neacordarea sporului corespunzător la salariu, în cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă; nerespectarea prevederilor legale privind munca în zilele de rapaus săptămânal şi de sărbătoare legală; neevidenţierea reală, în documentele de evidenţă a timpului de muncă, a numărului de ore efectiv lucrate de către salariaţi; nerespectarea obligaţiei legale de a ţine evidenţa timpului de muncă la locul de muncă; neevidenţierea în documentele de prezenţă a orei de începere, respectiv de terminare a programului de muncă; inexistenţa copiei contractului individual de muncă la locul de muncă; neevidenţierea, în contractul individual de muncă, a programului inegal şi nerespectarea dispoziţiilor legale privind registrul general de evidenţă a salariaţilor”, mai precizează Inspecţia Muncii. 

 

Pentru neconformităţile depistate în cadrul campaniei de control efectuate în perioada 15 – 22 iulie 2022, inspectorii de muncă au aplicat 1171 de sancţiuni, din care 1009 avertismente şi 162 amenzi, în valoare totală de 702.300 lei.

 

Pentru remedierea neconformităţilor constatate în domeniul relaţiilor de muncă, au fost dispuse 786 de măsuri, iar în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, au fost dispuse 1038 de măsuri, cu termene de îndeplinire precise. Măsurile dispuse de inspectorii de muncă au termene concrete de remediere a neconformităţilor constatate, iar aceştia vor monitoriza modul în care angajatorii îndeplinesc măsurile dispuse, la termenele scadente.

 

”Am coordonat acestă campanie şi m-am implicat direct în acţiunile de control, însoţind echipe de inspectori de muncă din judeţele Cluj, Bihor şi Maramureş, întrucât verificarea modului în care sunt respectate cerinţele minime pentru îmbunătăţirea securităţii şi protecţia sănătăţii lucrătorilor care sunt expluşi riscurilor de explozie şi incendiu reprezintă o preocupare permanentă a Inspecţiei Muncii. Campania derulată la această categorie de angajatori face parte din Programul cadru de acţiuni pentru anul 2022, iar acţiuni similare care au vizat prevenirea situaţiilor ce pot conduce la producerea de evenimente la angajatorii unde există astfel de riscuri au mai fost desfăşurate şi în anii precedenţi, cele mai recente având loc în anul 2020. Riscul de producere a unor evenimente este legat de faptul că, în activităţile de distribuţie a carburanţilor auto, produsele petroliere comercializate în staţiile de distribuţie pot forma, în combinaţie cu aerul, amestecuri explozive, iar în contact cu surse potenţiale de aprindere, aceste amestecuri explozive pot genera explozii cu consecinţe grave, atât pentru lucrători, cât şi pentru clienţii prezenţi în staţiile de distribuţie a carburanţilor. De asemenea, încălcarea, în domeniul relaţiilor de muncă, a prevederilor privind timpul de muncă şi de odihnă, poate genera, pe fondul unei stări de oboseală, situaţii de risc atât pentru lucrători cât şi pentru consumatori, aşa cum un risc crescut îl generează şi utilizarea muncii nedeclarate. În acest domeniu, cea mai gravă abatere constatată este reprezentată de cele 8 situaţii de muncă nedeclarată, dintre care 3 persoane nu aveau contracte individuale de muncă încheiate. Pe lângă dezavantajele, menţionate de fiecare dată, pe care munca nedeclarată le produce asupra lucrătorilor, de data aceasta, insist asupra unui exemplu clar de inconştienţă a angajatorilor faţă de situaţiile foarte grave pe care le-ar putea produce un lucrător neinstruit din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă şi faţă de care angajatorul este în imposibilitatea de a-l responsabiliza pentru munca prestată şi pentru eventualele pagube produse sau de a-l cerceta disciplinar”, a declarat Dantes Nicolae Bratu, inspector general de stat. 

 

Rezultatele acţiunii vor constitui baza demersurilor viitoare ale instituţiei pentru protecţia lucrătorilor expuşi, contribuind la stabilirea măsurilor necesare pentru promovarea îmbunătăţirii securităţii şi sănătăţii lucrătorilor care îşi desfăşoară activitatea în unităţile de distribuţie a carburanţilor şi creşterea gradului de conformare la obligaţiile legale din domeniul relaţiilor de muncă.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed