Intel a ales oraşul est-german Magdeburg ca locaţie pentru o nouă fabrică de semiconductori în Europa – sursă

Compania a declarat în septembrie că ar putea investi până la 95 de miliarde de dolari în Europa, în următorul deceniu, şi ar putea anunţa locaţiile a două noi fabrici europene importante de fabricare a cipurilor până la sfârşitul anului 2021, dar nu a fost făcut încă un anunţ.

Germania a fost în fruntea listei de locaţii potenţiale, guvernele locale din Penzing, din Bavaria, şi Magdeburg şi Dresda, din estul Germaniei, încercând să atragă compania din SUA.

 Analiştii au spus că Intel ar putea aştepta introducerea unei noi legislaţii înainte de a decide asupra unei locaţii europene.

O lege europeană a cipurilor are scopul de a reduce dependenţa continentului de furnizorii asiatici de semiconductori avansaţi prin subvenţionarea dezvoltării locale a marilor fabrici de cipuri.

Directorul general al companiei, Patrick Gelsinger, a călătorit în Europa anul trecut.

Subvenţiile guvernamentale, stabilitatea şi disponibilitatea muncitorilor calificaţi au fost factori care l-au încurajat pe CEO să aleagă Germania pentru noua fabrică, a spus sursa.

Germania găzduieşte, de asemenea, pe mulţi dintre cei mai mari producători de automobile din lume, care au fost deosebit de grav afectaţi de deficitul global de semiconductori.

Micul oraş Magdeburg este capitala statului Saxonia-Anhalt. Acesta găzduieşte Universitatea Otto von Guericke şi are spaţiu pentru o nouă fabrică în zona industrială Eulenberg, din sud-vest.

Nu este clar când ar putea începe producţia.

Intel, care a anunţat în ianuarie planuri de a construi o fabrică de 20 de miliarde de dolari în SUA, în complexul de fabricare a semiconductorilor din Ohio, este probabil să ia în considerare Franţa şi Italia pentru noi locaţii în Europa, deoarece intenţionează să construiască un centru de proiectare şi o fabrică de ambalare, a adăugat sursa.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed