Intel investeşte 20 de miliarde de dolari pentru construirea a două fabrici de cipuri în Ocotillo, Arizona

Anunţul, care coincide cu primele declaraţii publice ale noului CEO Pat Gelsinger de la preluarea postului, semnalează că Intel va continua să se concentreze asupra producţiei, pe fondul schimbărilor din industrie care i-au determinat pe concurenţi să separe activităţile de proiectare a cipurilor de cele de fabricaţie.

Ştirile vin în timpul unei penurii globale de cipuri, care perturbă activităţile industriale, de la producţia de automobile la cea ce produse electronice, şi provoacă îngrijorări că SUA rămân în urmă în producţia de semiconductori.

Acţiunile Intel au crescut uşor, marţi, în timpul tranzacţiilor de după închiderea burselor.

Intel a mai spus că va începe să fie partener de producţie pentru alte companii care se concentrează pe proiectarea semiconductorilor, dar care au nevoie de o companie care să fabrice chipurile.

Intel a declarat că filiala sa care se va implica în parteneriate va fi Intel Foundry Services şi va fi condusă de Randhir Thakur, actual vicepreşedinte senior al Intel.

Angajamentul Intel faţă de producţie are implicaţii asupra securităţii naţionale. Intel a declarat că intră într-un parteneriat cu IBM pentru a îmbunătăţi logica cipurilor şi tehnologiile de ambalare, care ”vor spori competitivitatea industriei semiconductorilor din SUA şi vor sprijini iniţiativele cheie ale guvernului SUA”.

În februarie, preşedintele Joe Biden a declarat că fabricarea internă a semiconductorilor este o prioritate pentru administraţia sa.

Administraţia Biden speră să remedieze lipsa de cipuri şi să răspundă îngrijorărilor parlamentarilor că externalizarea procesării cipurilor a făcut ca SUA  să fie mai vulnerabile la întreruperile lanţului de aprovizionare.

Într-o acţiune executivă, Biden a început o revizuire de 100 de zile care ar putea oferi companiilor americane producătoare de cipuri sprijin guvernamental suplimentar şi politici noi.

În prezent, Intel operează patru fabrici de semiconductori în Statele Unite.

Pe jângă centru lde producţie din Arizona, care este în curs de extindere, compania mai are fabrici în Massachusetts, New Mexico şi Oregon. De asemenea, Intel produce cipuri în Irlanda, Israel şi are o singură fabrică în China.

Gelsinger a preluat conducerea Intel pe 15 februarie, de la fostul CEO Bob Swan.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed