Internauţii şi-au bătut joc de site-ul securizat al MCTI

Oricine intră pe www.ceris.ro află că acesta este site-ul oficial al unui centru de expertiză şi răspuns pentru incidente de securitate, aflat în directa coordonare a MCTI, iar toate instituţiile de stat care au probleme cu securitatea informaţiilor pe Internet pot apela cu încredere la specialiştii acestui centru pentru a primi ajutor gratuit. Administratorii site-ului se laudă că serviciile lor beneficiază de înalte standarde ISO 17799, iar propriul site este foarte bine securizat.

Până în urmă cu câteva zile (înainte de sesizarea oficială făcută de Cotidianul), site-ul supersecurizat al MCTI putea fi spart de către orice internaut care posedă cunoştinţe minime despre cum funcţionează Internetul, fără ca acesta să aibă abilităţile unui hacker/cracker.

Tastând pur şi simplu www.ceris.ro/down, oricine putea să intre în bucătăria internă a acestui site, având acces direct la informaţii strict confidenţiale privind modul în care este administrat site-ul şi la informaţii cu caracter personal ale celor care administrează acest site.

După tastarea adresei de mai sus, pe display-ul oricărui internaut apărea tot conţinutul site-ului, modul de conectare la bazele de date ale site-ului şi de unde îşi lua acesta conţinutul; apăreau date despre angajaţii MCTI, CV-uri ale acestora şi chiar poze personale; se puteau downloada (descărca – n.r.) de pe acest site muzică şi filme piratate, iar cel mai grav lucru e că oricine putea uploada (a copia de pe calculatorul personal fişiere direct pe serverul lor- n.r.) diverse lucruri, de la mesaje obscene până la poze, muzică, filme etc. Citeşte mai departe pe cotidianul.ro

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed