Intră pe e-drpciv.ro și vei promova examenul de sală din prima încercare!

De ce? Fiindcă aici vei găsi tot ce ai nevoie pentru a-ți atinge obiectivul. Dacă vei urma exemplul celor peste 500.000 de utilizatori care și-au făcut cont pe site, vei reuși ca într-un timp mai scurt decât de așteptai, să acumulezi cunoștințele necesare și să ți le verifici facând chestionare drpciv.

Datorită facilităților oferite de acest site, învățarea pentru examenul de sală în vederea obținerii permisului de conducere este mult mai simplă.

Din dorința ca procesul de învățare să fie cât mai eficient posibil, reprezentanții site-ului au implementat un mediu de învățare foarte bine gândit și pus la punct. Este singurul mediu de învățare care reține întrebările la care utilizatorii răspund greșit și salvează sesiunea de întrebări pentru a da posibilitatea acestora să răspundă la ele ulterior.

Pentru a acumula cât mai bine cunoștințele necesare în vederea promovării cu brio a examenului, este indicat să faci mediul de învățare de două ori. După ce acumulezi cunoștințele necesare treci la rezolvarea de chestionare auto.

Vei observa că la finalul fiecărui chestionar se vor calcula niște indicatori de performanță, pe baza unui algoritm dezvoltat de reprezentanții site-ului, cu scopul de a indica cât de bine pregătit este elevul. În plus, acești indicatori pot spune cu o precizie foarte mare punctajul pe care îl va obține la sală.

Așadar, fă-ți cont pe site, acumulează informații și fă chestionare auto drpciv. Și dacă crezi că ai nevoie de ajutor în monitorizarea pregătirii, sună-ți instructorul. El îți poate oferi chiar și soluția de a-ți face cont gratuit pe site. Cum?

De îndată ce-ți acceptă propunerea de a-și face cont pe site, poate face acest lucru gratuit, fără a fi nevoie să plătească vreo taxă. După ce își face cont, îți poate genera un cod de activare care îți va da dreptul să te bucuri de cont gratuit pe site.

Generarea codului este, de asemenea, gratuită. Instructorul nu trebuie decât să dea clic la secțiunea Instructori Auto, să-și facă cont și să-ți genereze cod.

Această secțiune a fost creată tocmai pentru a permite tuturor instructorilor dispuși să monitorizeze pregătirea elevilor, să poată face asta cu ușurință și fără a plăti vreo taxă de înscriere. În plus, este singurul site care oferă o astfel de facilitate.

Înscrierea instructorului tău pe site îți poate indica multe lucruri, care te pot ajuta să-ți dai seama că alegerea pe care ai făcut-o este una care îți arătă calea spre succes.

 

Instructorul care nu ezită să-și facă cont pe site îți demonstrează următoarele lucruri:

  • – este interesat să te ajute
  • – este interesat de pregătirea ta pentru examen
  • – își dorește să afle de unde înveți
  • – vrea să verifice cât înveți și cât de corect înveți.

Te poți considera norocos dacă colaborezi cu o astfel de persoană.

Există însă și persoane pentru care promovarea examenului de sală s-a transformat într-un coșmar. Un motiv al acestei situației îl reprezintă alegerea necorespunzătoare a instructorului. În prezent, există mulți instructori care nu se implică în programul de pregătire a elevilor și nu le monitorizează nivelul de pregatire înainte ca aceștia să participe la examen. Astfel, elevii nu reușesc să se pregătească așa cum ar trebui, astfel că pică examenul.

Acest fapt este regretabil și, din păcate, are loc din ce în ce mai des. Este păcat că mulți instructori sunt interesați doar să le ia baniieleviilor pentru orele practice și atât. Este păcat că ei nu iau exemplul celor care se interesează de pregătirea elevilor deoarece își doresc ca aceștia să ia sala din prima încercare.

Așa că, dacă tu ai încredere în instructorul tău, sună-l pentru a te ajuta să te pregătești cum se cuvine pentru examen. În aceste vremuri în care mașina este o reală necesitate, trebuie să-ți iei permisul de conducere cât mai repede.

În plus, este păcat să nu profiți de toate avantajele acestui site creat din dorința de a contribui la succesul viitorilor participanți la trafic.

Mult succes îți dorim!

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed