Ioan Căbulea – secretar general adjunct în MAI

0

Numirea chestorului Căbulea pe funcţia de secretar de stat adjunct al MAI a fost deja publicată în Monitorul Oficial.

 

Din primele informaţii ,decizia îi aparţine,în totalitate, premierului Victor Ponta. O schimbare neaşteptată, dacă ţinem cont că Ioan Căbulea a fost dat la o parte chiar de ministrul Mircea Duşa care, marţi dimineaţă, l-a dat jos din funcţia de secretar de stat, şef al Departamentului Ordine şi Siguranţă Publică.

 

Căbulea ocupa acel post din luna mai a acestui an, post care de la începutul acestei săptămâni a fost preluat de Anghel Andreescu, fostul inspector general al Jandarmeriei române.

 

Cu toate aceste aceste numiri, Ioan Căbulea rămâne însă urmărit penal de procurorii Parchetului General care de la începutul lunii august îl acuză de o proastă organizare a referendumului pentru demiterea lui Traian Băsescu.