IOHANNIS a reacționat în sfârșit la reportajul RECORDER despre inginerul dat afară

Președintele Klaus Iohannis respinge „categoric orice demers de numire în funcții publice a unor persoane care nu întrunesc condițiile cerute de lege și nu au experiență în domeniul în care sunt propuse, după ce publicația recorder.ro a publicat un reportaj privind demisia inginerului Ovidiu Ianculescu din funcția de director al Sistemului de Gospodărire a Apelor Mureș deoarece „postul său era promis unui membru PNL”, după cum scrie publicația citată.

 

S-au stabilit RESTRICȚIILE pentru Sărbători! Ce NU au voie să facă românii

 

Totodată, președintele Iohannis afirmă că a discutat cu premierul Ludovic Orban „despre necesitatea accelerării procesului de audit în sfera administrației publice, ca demers absolut obligatoriu pentru reconstrucția României pe baze și valori solide”.

„În acelaşi timp, i-am cerut premierului ca măsurile care se impun în urma acestui proces de audit să fie luate exclusiv pe criterii care țin de competență și respectarea legii”.

Potrivit reportajului recorder.ro intitulat „Singur împotriva partidului. „Copile, nu te pune cu ei că te vor face praf!”, „Ovidiu Ianculescu este inginer și, la numai 36 de ani, a ajuns directorul Sistemului de Gospodărire a Apelor Mureș, o instituție cu peste 400 de angajați, care gestionează infrastructura de apă din șase județe”. Recorder.ro afirmă că acesta nu a fost niciodată membru al unui partid politic și „și-a câștigat funcția exclusiv pe baza pregătirii profesionale”.

 

Trump NU VREA să plece de la Casa Albă! Motivul invocat de liderul SUA

 

 

„La începutul acestui an, după ce conducerea Apelor Române a fost preluată de liberalul Ervin Molnar, Ianculescu s-a trezit cu trimișii acestuia în birou: i s-a pus în față o coală albă și i s-a cerut să-și dea demisia pentru că postul său era promis unui membru PNL. Ovidiu Ianculescu s-a consultat cu colegii mai bătrâni și cu un avocat, dar toți i-au spus același lucru: „Copile, astea sunt vremurile. Nu te pune cu partidul aflat la putere, că te vor face praf”. Așa că și-a dat demisia”, afirmă recorder.ro.

Ervin Molnar (PNL) prezintă însă o situație ușor diferită: acesta firmă că fostul director ABA Mureș Cristian Bratanovici este de fapt nașul lui Ovidiu Ianculescu, pe care l-a numit fără concurs, în 2017, în funcția de inginer șef al SGA Mureș.

Acesta mai spune că nașul Bratanovici, „numit de PSD director general adjunct la Apele Române”, este implicat într-un dosar de luare de mită iar în 2020 „dosarul penal a fost finalizat și trimis în judecată”.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed