Iohannis, despre PNRR: Nu-i ca la examenul de Bac, unde eşti admis sau respins. Este un plan naţional, nu-i o jucărică politică

„Din informaţiile mele, până la acest moment, o singură ţară a depus Planul, şi anume Portugalia, care deţine şi preşedinţia rotativă”, a afirmat Iohannis.

El a adăugat că majoritatea statelor europene lucrează împreună cu Comisia la plan, iar România este „în mainstrean”. 

„Este o procedură complicată, fiindcă niciodată până acum nu a existat o astfel de formă de finanţare şi de întocmire a unor planuri naţionale de revenire dintr-o criză gravă. În acest sens fiecare îşi pregăteşte un plan, Comisia împreună cu Parlamentul au anumite ambiţii legate de Europa verde, Europa digitală şi aceste chestiuni se negociază”, a declarat Iohannis.

El a spus că aceste negocieri cu Comisia „nu sunt simple deloc”, dar în final România va avea „un plan foarte bun”, care va fi finanţat şi pus în practică.

„Coaliţia funcţionează foarte bine. Vom avea în zilele următoare noi discuţii în interiorul Guvernului, în interiorul coaliţiei, noi discuţii cu Comisia Europeană care vor duce la o îmbunătăţire a primului draft (…) şi până la sfârşitul lunii mai vom avea un plan bine pus la punct, agreat cu Comisia Europeană, care atunci poate să fie depus”, a arătat Iohannis, menţionând că termenul de sfârşit de aprilie nu a fost unul ultimativ, ci unul orietativ, şi este de aşteptat ca el să fie împins spre sfâşitul lunii mai sau chiar mai târziu, întrucât majoritatea statelor nu au finalizat planul.

Întrebat ce şanse dă României să acceseze fondurile prin PNRR, şeful statului a afirmat: „Şansele sunt de sută la sută, vo avea un plan bun, bun pentru România, acceptat de Comisia Europeană şi-l vom pune în practică. Nu-i niciun semn de întrebare aici”.

Întrebat despre eventualitatea în care planul ar fi respins, Iohannis a răspuns: „Nu există această variantă. Cu Comisia se va negocia până se va ajunge la forma care va fi implementată. Nu-i ca la examenul de Bac, unde eşti admis sau respins. Este un plan naţional, nu-i o jucărică politică. Acest plan naţional reflectă obiectivele Romîniei, Comisia are propriile pretenţii în ce priveşte obiectivele, procedurile, proiectele de investiţii, şi complicaţia care apare, prin durata foarte scurtă în care trebuie implementat. Însă nu există varianta ca acest plan naţionale să fie respins. El poate fi negociat repede sau mai puţin repede, în final el va exista şi va fi implementat. Este cert. Discuţiile cu respins sau nerespins sunt prostii”.

 

 

 

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed