AcasăEconomieIohannis: Salut anunţul preşedintelui Biden privind cooperarea energetică dintre România şi SUA,...

Iohannis: Salut anunţul preşedintelui Biden privind cooperarea energetică dintre România şi SUA, cu 14 milioane de dolari pentru o nouă etapă a programului de reactoare modulare în România

„Salut anunţul preşedintelui Biden privind cooperarea energetică dintre România şi Statele Unite ale Americii, cu 14 milioane de dolari pentru o nouă etapă a programului de reactoare modulare în România. Asigurarea securităţii energetice este un obiectiv comun al Parteneriatului Strategic între România şi SUA”, a scris Klaus Iohannis, duminică pe Twitter.

În luna noiembrie a anului trecută, preşedintele Joe Biden şi preşedintele Klaus Iohannis au anunţat planul de a construi o centrală mică de reactoare modulare (SMR), prima de acest fel în România, în parteneriat cu US NuScale Power. Prin acest proiect este adusă cea mai recentă tehnologie nucleară civilă într-o parte critică a Europei, potrivit unui comunicat oficial al Casei Albe.

Potrivit sursei citate, parteneriatul va aduce tehnologia SMR în România, poziţionând tehnologia SUA ca lider în cursa globală pentru implementarea SMR.

Acordul comercial va include o uzină NuScale cu 12 module, care va crea iniţial peste 6.000 de locuri de muncă în SUA şi România, cu potenţialul de a creşte la 30.000 de locuri de muncă în SUA şi România pe măsură ce proiectul creşte.

Implementarea tehnologiei SMR va contribui semnificativ la un sector energetic decarbonizat şi un viitor cu zero emisii, se mai precizează în comunicat. 

 

Ultimele Articole